Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 9 septembrie 2020

FOTBAL / LIGA NAȚIUNILOR: Cristiano Ronaldo a depășit 100 de goluri la națională!

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo (35 de ani) a devenit, ieri (marţi, 8 septembrie), primul fotbalist european care depăşeşte o sută de goluri marcate la echipa naţională. El se află la 8 goluri de recordul absolut (109) deținut de iranianul Ali Daei (51 de ani).
Prin reușitele din minutele 45+1, din lovitură liberă, și 72 Portugalia a câștigat cu 2-0, meciul cu Suedia din Liga Naţiunilor. Golul de dinainte de pauză a fost cel cu numărul 100 de Cristiano Ronaldo pentru echipa țării sale, primul fiind înscris în 12iunie 2004, la Euro, în poarta Greciei. El a atins 101 reuşite în 165 de meciuri disputate. Ceea ce înseamnă mai mult de  un gol înscris la două partide. 
Fericit pentru această reușită, Ronaldo a declarat după meci pentru postul TV portughez RTP: „Acestea sunt două goluri importante pentru că am reuşit să ajung la acest record pe care îl căutam. Sunt foarte fericit, în primul rând pentru că echipa a câştigat (...) şi bineînţeles pentru recordul de 100 de goluri şi apoi pentru 101, două goluri uriaşe", a continuat Ronaldo, care speră să doboare recordul lui Ali Daei. „Acum, recordul... este pas cu pas. Recordurile vin în mod natural". Cei doi sunt urmați într-un top mondial de Ferenk Puskas (Ungaria), cu 84 de goluri, Kunishige Kamamoto (Japonia), cu 81, și Godfrey Chitalu (Zambia), cu 79. În această ierarhie, Pele se află pe locul 7, cu 77 de goluri, iar Messi pe 17, cu 70. 
Cristiano Ronaldo nu a jucat sâmbătă, la meciul câştigat cu 4-1 de Portugalia, pe teren propriu, în faţa echipei Croaţiei. Indisponibil din cauza unei infecţii la un deget, jucătorul a stat în tribună. El a uitat să îşi pună masca, fiind atenţionat de o angajată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...