După ce a spus că echipa și jucătorii săi se află în faţa unui moment istoric, Marius Croitoru a subliniat că își dorește ca toată lumea să fie în cea mai bună formă la ora meciului. „În primul rând mental, căci fizic nu avem niciun fel de problemă. Nu aş vrea să repetăm ceea ce s-a întâmplat la Dinamo şi sunt ferm convins că dacă nu facem acest lucru avem şanse mari să ne calificăm. Nu ne dezavantajează statutul de favoriţi, numai că trebuie să fim realişti. Suntem favoriţi numai din simplu fapt că noi suntem din România, iar ei din Macedonia. Dacă punem în balanţă ceea ce au realizat ei în ultimii ani din punct de vedere al performanţelor, campioni în ultimii trei ani sau patru ani, din 2013 nu au căzut de pe podium, în ultimii ani sunt o prezenţă constată în cupele europene, noi nu putem să ne lăudăm cu astfel de performanţe. Suntem favoriţi pe hârtie şi consider că Botoşaniul este o echipă bună în momentul acesta”.
Croitoru a suliniat că Șkendija este „o echipă tipică din spaţiul ex-iugoslav. Puternici, au acea ambiţie, atitudine faţă de fiecare meci, pe care noi nu prea o avem. Și atunci e dificil pentru că joacă până la ultima minge, până la ultimul metru din teren, pentru fiecare minge şi atunci trebuie să ne ridicăm la nivelul lor, pentru că eu consider că echipa mai bună este Botoşaniul. Trebuie să ne ridicăm la nivelul lor de dăruire. Totul pentru calificare”.
Antrenorul lui FC Botoșani a recunoscut, totodată, că e greu să ai o strategie atât timp cât se joacă un singur meci. „Trebuie să iei în calcul absolut orice. Se joacă cu calificarea pe masă, e greu să spun că mă duc să atac, pentru că e un singur meci şi atunci trebuie să-mi fac calculele pentru calificare. Dacă aveam două meciuri, puteam să spun că mergem să câştigăm acasă, după care pregăteam startegia în două meciuri. Dar aşa, te poţi califica şi în minutul 120, la penalty-uri. Și atunci trebuie să iau în calcul orice”.
Croitoru a mai spus că au fost exersate și loviturile de departajare. „Bineînţeles că exersăm şi penalty-urile. E meci de calificare şi se poate întâmpla orice”, a spus tehnicianul, care a căzut de acord că pot fi jucători și la FC Botoșani care să nu dorească a executa o lovitură de departajare: „Probabil, sunt şi la mine. Contează foarte mult nivelul lor de oboseală după 120 de minute, psihicul. Nu cred că s-au întâmplat astfel de lucruri numai la CFR, sunt jucători care nu îşi asumă să bată penaltiuri şi nu trebuie să-i judecăm", a declarat Croitoru.
Programat în turul 2 preliminar al Ligii Europa, joi, 17 septembrie, de la ora 18.45, meciul FC Botoşani - Shkendija se va disputa fără spectatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu