Dominatoare în prima jumătate de oră, dar mai ales după pauză, gruparea ucraineană a marcat prin Supriaha (min. 9), după consultarea VAR, şi De Pena (min. 79), în timp ce gazdele au izbutit să egaleze prin Kleindienst (min. 41). În minutul 53, de la gazde a fost eliminat Bezus, care a văzut al doilea cartonaș galben (primul a fost în minutul 50). De menționat că acest jucător a evoluat pentru Dinamo Kiev între 2013 și 2015.
După meci, Mircea Lucescu a comentat: „Așa cum am spus înainte de partidă, cel mai important lucru este rezultatul. Și sunt foarte mulțumită de el. Am început foarte bine, am marcat repede și speram să putem înscrie atât al doilea, cât și al treilea gol. Dar din păcate am cedat inițiativa", a spus antrenorul român, care declarase cu o zi înainte că ar fi fost frumos un duel al său cu Boloni, antrenorul demis recent de Gent. „Ca jucător, l-am înfruntat. Ca antrenori, noi suntem concurenți. Dar am rămas amici. Este un excelent antrenor, care a cunoscut succes peste tot, chiar și aici, în Belgia”, a spus cel care a bifat meciul 103 în Liga Campionilor, fiind depășit doar de Sir Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger, Jose Mourinho și Pep Guardiola.
Alte rezultate din Play-Off-ul Ligii Campionilor:
Molde (Norvegia) - Ferencvaros (Ungaria) 3-3
Au marcat: James (min. 55), Eikrem (min. 65), Ellingsen (min. 83), respectiv Boli (min. 7), Uzuni (min. 52), Kharatin (min. 87 - penalty)
Olympiakos (Grecia) - Omonia Nicosia (Cipru) 2-0
Au înscris: Valbuena (min. 69 - penalty) şi El Arabi (min. 90+2).
Partidele retur se vor disputa în 29 septembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu