Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, pe site-ul oficial, că meciul România U21 – Malta U21, programat în 13 octombrie, se va disputa pe Stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu. Confruntarea contează pentru preliminariile Campionatului European U21 2021.
Partida cu Malta va fi a doua a lunii octombrie pentru tricolori. Înainte de acest meci, la 9 octombrie, oamenii pregătiţi de Adrian Mutu vor evolua în Ucraina, la Kiev.
Echipa U21 a României ocupă locul 2 în grupa 8, în care lider este Danemarca. Începând cu Euro 2021, la turneul final vor participa 16 echipe (până acum mergeau 8). Câştigătoarele celor nouă grupe preliminare, precum şi cele mai bune cinci formații clasate pe locul 2 se vor alătura gazdelor turneului final, Ungaria şi Slovenia.
În prima fază a turneului final, meciurile din cele patru grupe ale competiției se vor desfășura între 24 și 31 martie 2021. Vor merge mai departe primele două clasate din fiecare grupă, care vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleași două țări, Ungaria și Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021.
Inițial, sistemul de calificare la Euro 2021 U21 includea un Play-Off la care să participe cele 8 formații clasate pe locul secund în preliminarii, iar cele 9 câștigătoare ale grupelor și cel mai bun loc doi urmau a se califica direct la turneul final.
Campionatul European U21 2021
Grupa 8
Meciurile următoare:
9 octombrie 2020
Irlanda de Nord – Finlanda,
Ucraina – România
Malta – Danemarca
13 octombrie 2020
Irlanda de Nord – Ucraina
România – Malta
Danemarca – Finlanda
Clasament
1. Danemarca 19 puncte
2. România 16 puncte
3. Finlanda 7 puncte
4. Ucraina 7 puncte
5. Irlanda de Nord 6 puncte
6. Malta 1 punct
noiembrie 2020
Malta – Ucraina
noiembrie 2020
Ucraina – Irlanda de Nord
România – Danemarca
Malta – Finlanda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu