Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 10 septembrie 2020

FORMULA 1: Sebastian Vettel a fost confirmat la Racing Point, din 2021


Cvadruplu campion mondial, Sebastian Vettel (33 de ani) a fost confirmat la Racing Point, din ediția 2021 a CM de Formula 1. Acesta a mai evoluat la BMW Sauber (2007), Toro Rosso (2007-2008), Red Bull Racing (2009-2014) și Ferrari (2015-2020).

Pilotul german a mărturisit în momentul în care s-a parafat acordul cu echipa care, din 2021, își va schimba numele în Aston Martin: „Sunt încântat să împărtăşesc această veste interesantă despre viitorul meu. Sunt extrem de mândru să anunţ că voi deveni pilot Aston Martin în 2021. Este o nouă aventură pentru mine cu un constructor de automobile cu adevărat legendar. Am fost impresionat de rezultatele pe care echipa le-a obţinut anul acesta şi cred că viitorul pare şi mai luminos. Energia şi angajamentul lui Lawrence (n.r. - Stroll) faţă de sport sunt inspiratoare şi cred că putem construi împreună ceva foarte special. Încă am atât de multă dragoste pentru Formula 1 şi singura mea motivaţie este să concurez în partea din faţă a grilei. Să fac acest lucru cu Aston Martin va fi un privilegiu imens".

„Toată lumea de la Silverstone este extrem de încântată de această veste. Sebastian este un campion dovedit şi aduce o mentalitate câştigătoare care se potriveşte cu propriile noastre ambiţii pentru viitor, ca Aston Martin F1 Team. Într-o după-amiază de sâmbătă sau duminică, Sebastian este unul dintre cei mai buni din lume şi nu mă pot gândi la un pilot mai bun care să ne ajute şi să ne ducă în această nouă eră. El va juca un rol semnificativ în trecerea acestei echipe la nivelul următor"

Otmar Szafnauer, şeful Racing Point 

În contextul în care Ferrari nu i-a prelungit înţelegerea, Sebastian Vettel îl va înlocui la Racing Point pe mexicanul Sergio Perez, căruia i-a fost reziliat contractul scadent în 2022. Sosit la echipa italiană în 2015, Vettel a disputat 101 curse pentru aceasta, dintre care a câștigat 14. Adică un număr aproape egal cu cel al marilor premii în care a apărat culorile lui Red Bull Racing (113). Cu mențiunea că în perioada în care a pilotat pentru team-ul austriac el a înregistrat 38 de victorii și a câștigat titlul mondial în 2010, 2011, 2012 și 2013. 

În acest an, Vettel ocupă locul 13 în clasamentul general al piloţilor, cu 16 puncte, în opt etape. Colegul său, Charles Leclerc, ocupă locul 7, cu 45 de puncte, în timp ce liderul clasamentului, britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), a totalizat 164 de puncte. În ultima cursă, săptămâna trecută, la Monza, Vettel a abandonat. 

Sebastian Vettel va fi coleg în 2021 cu canadianul Lance Stroll, fiul patronului echipei, miliardarul Lawrence Stroll. Locul germanului la Ferrari va fi luat de Carlos Sainz jr, care concurează acum la McLaren-Renault.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...