N-ar fi o surpriză de vreme ce la primul meci, disputat duminică, 11 octombrie, la Welington, au asistat 31.000 de privitori. Și aceasta fără ca cineva să poarte mască de protecție... Cele două rivale nu mai disputaseră un meci de la Cupa Mondială din toamna lui 2019! De asemenea, aceea a fost și prima confruntare inter-țări la rugby din 8 martie, când Scoția a câștigat (28-17) în fața Franței. Noua Zeelandă și Australia au încheiat la egalitate, 16-16, după un meci spectaculos.
Seria de confruntări dintre cele două națiuni va continua în 31 octombrie și 7 noiembrie, când Australia va fi gazdă. Câștigătoarea va obține Cupa Bledisloe, care se atribuie anual, în confruntările directe. Trofeul poartă numele Lordului Bledisloe, guvernatorul-general al Noii Zeelande, reprezentant al Reginei, care l-a pus în joc, în 1931. Acordat pentru prima dată în 1932, acesta a fost obținut de 47 de ori de neozeelandezi și în 12 rânduri de australieni. E de precizat că All Blacks n-au mai cedat trofeul din 2003 încoace. Și că pentru a-l recâștiga, „cangurii” trebuie să câștige o serie de meciuri. Anul trecut, de pildă, Australia s-a impus categoric (47-26) în prima partidă, însă a fost zdrobită (0-36) în a doua. Astfel că seria s-a încheiat la egalitate, iar Cupa Bledisloe a rămas în Noua Zeelandă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu