Oamenii lui Lucescu au marcat prin Viktor Ţîgankov (min. 28 - penalty) şi Carlos De Pena (min. 41), însă gazdele au revenit în partea secundă, când Tokmac Chol Nguen (min. 59) a redus din diferență. Ucrainienii au bătut în retragere după ce căpitanul Sidorciuk a văzut al doilea cartonaş galben, fiind eliminat. Ferencvaros a egalat prin Franck Boli, în minutul 90, la o fază la care Tudor Băluţă a avut un plasament greşit. Mijlocaşul român a fost introdus pe teren în min. 89, făcându-și astfel debutul la Dinamo Kiev.
În celălalt meci al grupei, FC Barcelona a câștigat (2-0) la Torino, cu Juventus, prin golurile marcate de Ousmane Dembele (min. 14) şi Lionel Messi (min. 90+1 - penalty). La gazde nu a putut evolua Cristiano Ronaldo (Juve), portughezul fiind depistat pozitiv la COVID-19.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu