Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 3 octombrie 2020

FOTBAL / LIGA EUROPA: Dan Petrescu spune că grupa pare mai accesibilă decât cea de anul trecut

Desfășurată la Nyon (Elveția), tragerea la sorți a grupelor ediției 2020/2021 a Ligii Europa a fost favoriabilă pentru CFR Cluj. Campioana României a fost repartizată în Grupa A, alături de AS Roma, Young Boys şi ŢSKA Sofia. Antrenorul Dan Petrescu a declarat, mai apoi, într-o conferinţă de presă, că grupa A este una accesibilă, subliniind că îşi doreşte calificarea în 16-imile competiţiei.

Norocul și-a întors fața spre campioana României. Chiar dacă la acest nivel al competiției nu se poate vorbi despre „adversari accesibili”, se poate spune că CFR n-a nimerit într-o grupă de duritatea celei de anul trecut. E adevărat, oamenii lui Dan Petrescu vor juca din nou cu AS Roma, reprezentanta unui fotbal de top din Europa, cel italian. Young Boys Berna și ȚSKA Sofia nu se pot compara, însă, ca palmares sau valoare cu Celtic Glasgow și Rennes.

O dovadă că sorții au fost favorabili ar fi că Glasgow Rangers, formația la care evoluează Ianis Hagi, a nimerit într-o grupă mult mai grea, cu Benfica, Standard Liege și Lech Poznan (Grupa D). Altă serie infernală este aceea din care fac parte Celtic, Sparta Praga, AC Milan și Lille (Grupa H). Nici românii de la Ludogoreț nu se pot socoti prea norocoși. Echipa la care sunt legitimați Moți, Keșeru și Keșeru va avea ca adversare pe Tottenham Hotspur, LASK Linz și Royal Antwerp (Grupa J).

Antrenor al lui CFR Cluj, Dan Petrescu a comentat rezultatul tragerii la sorți: „Dacă ne gândim la ce a fost anul trecut, când am fost foarte supărat şi mă gândeam măcar o victorie să facem, să nu ne facem de râs, acum grupa pare mai accesibilă. Roma este favorită, apoi vine Young Boys Berna, apoi noi şi cu ŢSKA, poate cu un mic avantaj pentru noi. Acum mă gândesc sincer că vreau să ne calificăm mai departe. Roma e o echipă bună, dar aş fi preferat Arsenal sau Tottenham. Nu ar fi corect să spun că e o grupă grea sau imposibilă. Va fi foarte greu să facem faţă şi în campionat şi în Liga Europa, dar avem un moral bun pentru meciul cu FC Viitorul. Avem nevoie de pauza asta de săptămâna viitoare".

CFR Cluj a ajuns în grupele Ligii Europa trecând în play-off de echipa finlandeză KuPS, scor 3-1.

Meciurile din grupe se vor disputa în perioada 22 octombrie – 10 decembrie (etapa 1 – 22 octombrie, etapa 2 – 29 octombrie, etapa 3 – 5 noiembrie, etapa 4 – 26 noiembrie, etapa 5 – 3 decembrie, etapa 6 – 10 decembrie).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...