Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 20 octombrie 2020

FOTBAL / GRECIA: Ladislau Boloni a condus primul antrenament la Panathinaikos Atena

Desemnat antrenor principal, ieri (luni, 19 octombrie), Ladislau Boloni (67 de ani) a condus și primul antrenament al echipei Panathinaikos Atena. Mureșanul a revenit în Grecia după opt ani, acesta pregătind pe PAOK Salonic în ediția 2011/2012.

La Panathinaikos, Boloni l-a înlocuit pe spaniolul Dani Poyatos, care a fost dat afară după doar trei luni de colaborare şi după disputarea a trei meciuri în campionat, soldate cu o remiză şi două eşecuri. După patru etape, echipa din Atena ocupă locul 11, cu doar două puncte. În etapa următoare, a 6-a, sâmbătă, 24 octombrie, Panathinaikos va primi vizita lui Volos, ocupanta locului 3. 

În vârstă de 67 de ani, Boloni a pregătit ultima dată formaţia belgiană KAA Gent, de la care a fost demis la 25 de zile de la instalarea în funcţie. Campion al Europei cu Steaua, în 1986, internațional român de fotbal (108 selecții), Ladislau Boloni a debutat ca antrenor în 1992, ca secund la AS Nancy. Apoi, el a fost promovat principal, rămânând în funcție din 1994 până în 2000. Pe lista echipelor pe care le-a pregătit se mai află Sporting Lisabona (2001-2003), unde l-a promovat pe Cristiano Ronaldo, Rennes (2003-2006), AS Monaco (2006), Al-Jazira (2007/2008), Standard Liege (2008-2010), Al-Wahda (2010), Lens (2011), Al-Khor (2012-2015), Al-Ittihad Djeddah (2015) și Antwerp (2017-2020). În 2009, el a câștigat titlul de campion al Belgiei, cu Standard Liege, fiind declarat antrenorul anului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...