Emma Răducanu (19 ani) a început acest an competițional pe locul 343 mondial şi îl termină în Top 20. Englezoaica a reușit două performanţe excepţionale, și anume calificarea în optimile de finală la Wimbledon, acolo unde a jucat pe baza unei invitați, şi câştigarea US Open, unde a devenit prima jucătoare care obţine trofeul la un turneu grand slam după ce a jucat și în calificări.
WTA i-a acordat titlul de ”Jucătoarea anului” australiencei Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, care a câştigat în 2021 turneele de la Yarra Valley Classic, Miami Open, Stuttgart, Wimbledon şi Cincinnati. Este pentru a doua oară la rând când jucătoarea de la antipozi primeşte această distincţie.
La dublu au fost recompensate cehoaicele Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova, acestea impunându-se în turneul olimpic, precum și la Madrid Open, Roland Garros şi Turneul Campioanelor. Totodată, Krejcikova a primit şi distincţia pentru jucătoarea cu cel mai important progres în acest an.
În sfârșit, dar nu în cele din urmă, Carla Suarez Navarro a fost câştigătoare la categoria "Revenirea anului". Jucătoarea spaniolă a învins cancerul limfatic de care a suferit şi s-a întors pe terenul de tenis înainte de retragerea defintivă din activitatea competiţională.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu