Comisia de Diciplină a Federației Române de Handbal (FRC) a precizat: "În legătură cu sesizarea domnului președinte Dedu Alexandru privind comportamentul domnului antrenor Gheorghe Tadici (HC Zalău) faţă de propria jucătoare Vrabie Alexandra la jocul de LNF dintre echipele HC Zalău şi SCM Rm. Valcea, disputat în data de 18.11.2021 la Zalău, comisia văzând punctul de vedere al domnului profesor Tadici Gheorghe şi al observatorului Horaţiu Belu hotărăşte sancţionarea domnului profesor Tadici Gheorghe cu 6 (şase) etape suspendare, începând cu data de 01.12.2021 şi penalitate pecuniară 4000 (patru mii lei) data limită de achitare 30.12.2021 pentru bruscarea propriei jucătoare în timpul jocului, conf. Art. 43.4 lit. b cu aplicarea art. 34.1 lit. k (recidiva 02.03.2021, 30.08.2021, 07.09.2021)".
Aceasta este cea de-a doua suspendare de lungă durată a lui Tadici în acest an competițional, pentru comportamentul său faţă de jucătoarele pe care le antrenează. În septembrie trecut, tot la sesizarea președintelui FRH Alexandru Dedu, antrenorul Zalăului a fost suspendat de Comisia de Disciplină a FRH pentru opt etape pentru ”insulte, jigniri şi ameninţări aduse proprilor jucătoare” în time-out-ul unui meci din Cupa României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu