Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 20 decembrie 2021

TENIS / ATP: Rafael Nadal a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus

Fost lider mondial, jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a anunţat, astăzi (luni, 20 decembrie), că a fost testat pozitiv cu COVID-19 la revenirea în Spania, după ce a participat la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi. Ibericul a pierdut ambele meciuri disputate la întrecerea din Emiratele Arabe Unite.

Nadal a precizat că i-a informat pe toţi cei care au fost în contact cu el recent. Actualul număr 6 mondial nu s-a referit la simptomele pe care le resimte, dar a explicat că are "momente mai puţin plăcute".

Absent pentru aproape cinci luni de pe teren, Rafael Nadal și-a făcut revenirea pe teren zilele trecute, când a participat la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi. El a înregistrat, însă, două eșecuri.  Mai întâi, s-a înclinat în fața scoțianului Andy Murray (3-6, 5-7). Apoi, după 24 de ore, a pierdut și cu Denis Shapovalov (6-7, 6-3, 10-6). 

Acest test pozitiv va afecta, cu siguranță, debutului său în anul competițional viitor. Acesta n-a putut preciza dacă va fi prezent la Australian Open, primul turneu de grand slam din 2022 și care va începe în 17 ianuarie. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...