Efectele valului 5 al pandemiei se simt tot mai mult și în sportul din Europa. În Țările de Jos și Austria toate meciurile se dispută cu porțile închise. Așa va avea loc și confruntarea dintre Salzburg și FC Sevilla, de miercurea viitoare, din Grupa G a Ligii Campionilor.
În Portugalia, accesul spectatorilor la meciuri este permis doar printr-un test negativ. Mai mult decât atât, lotul echipei Belenenses a fost decimat de infectările cu nou coronavirus. Din acest motiv, gruparea din prima ligă a trimis pe teren doar nouă jucători la meciul cu Benfica Lisabona, din etapa a 12-a, dintre care doi erau portari... Așa se explică și rezultatul înregistrat la pauză, 0-7. Antrenorul oaspeţilor a făcut atunci toate cele cinci schimbări, însă meciul nu a mai continuat mult. De la gazde au revenit pe teren doar şapte jucători, iar unul dintre ei, portarul Joao Monteiro, folosit ca fundaş, s-a aşezat pe gazon imediat după fluierul de start al celui de-al doilea mitan. Astfel că arbitrul Manuel Mota a fost nevoit să fluiere sfârşitul întâlnirii (regulamentul nu permite existența a mai puţin de şapte jucători într-o echipă). "Fotbalul are inimă doar dacă este competitiv. Fotbalul are inimă doar dacă este cu adevărat sportiv. Fotbalul are inimă doar atunci când este un exemplu pentru sănătatea publică. Astăzi, fotbalul şi-a pierdut inima", au declarat jucătorii echipei Belnenses, înaintea meciului, potrivit BBC. "Ce este asta? Sunt oare singurul care nu înţelege de ce jocul nu a fost amânat?", a scris pe Twitter mijlocaşul portughez Bernardo Silva de la Manchester City.
În timp ce în Spania nu s-au luat măsuri mai restrictive, în Germania se discută despre disputarea competițiilor sportive cu porțile închise. Deocamdată, s-a adoptat limitarea numărului de spectatori de pe stadioane. Astfel că derby-ul de sâmbătă, dintre Borussia Dortmund și Bayern Munchen nu se va disputa cu 67.500 de oameni în tribunele stadionului ”Signal Idunal Park”. De altfel, încă de săptămâna trecută s-au luat unele măsuri de limitare a numărului de spectatori. Mai mult decât atât, meciul dintre RB Leipzig și Leverkusen s-a desfășurat cu porțile închise. Iar partida Union Berlin - Leipzig, programată sâmbătă, a fost amânată în condițiile în care formația oaspete e afectată de numeroase cazuri de COVID-19 atât în rândul jucătorilor, cât și al staff-uui tehnic.
În Italia situația s-a agravat în ultimul timp. Iar creșterea numărului de cazuri dintr-o zi de la 5.000 la 10.000 a făcut ca decizia de trecere la ocuparea în totalitate a locurilor de pe stadioane să fie amânată. Mai mult decât atât, din 6 decembrie pe arenele sportive vor putea intra doar spectatori care dețin „super green pass”-ul. Adică acelea vaccinate anti-COVID-19 sau cele care au fost bolnave, testul PCR negativ nemaifiind suficient.
În Anglia, în schimb, nu s-au adoptat deocamdată restricții vizând competițiile sportive. Acolo funcționează doar protocolul COVID-19 la trecerea frontierei, iar acesta l-a împiedicat pe germanul Ralf Rangnick să obțină permisul de muncă necesar pentru a sta pe banca tehnică a lui Manchester United la meciul cu Arsenal.
În Franța, din cauza apariției tulpinei Omicron, Liga Națională de Rugby a decis să adopte o serie de măsuri mai stricte. Astfel jucătorii vor efectua mai multe teste, iar spectatorii vor fi obligați să poarte mască pe stadioanele care vor găzdui partide din primele două ligi (Top 14 și ProD2).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu