Zanardi a pierdut controlul bicicletei, s-a rostogolit de două ori şi s-a izbit de un camion. El a fost plasat atunci în comă artificială şi supus la trei operaţii la cap. După o lună la Siena, Zanardi a fost internat la terapie intensivă la Milano, iar ulterior el a fost transferat la Padova.
Soţia lui Zanardi a fost cea care a anunţat că fostul campion din Indycar a părăsit spitalul. Cvadruplul campion paralimpic la handcycling s-a întors acasă, unde urmează o reabilitare lentă. "Recuperarea continuă să fie un proces lung. Programul de reabilitare condus de medici, kinetoterapeuţi, neuropsihologi şi logopezi a permis un progres constant. Pasul important a fost că Alex a putut să părăsească spitalul în urmă cu câteva săptămâni şi acum s-a întors acasă cu noi. A trebuit să aşteptăm foarte mult timp pentru acest lucru şi suntem foarte bucuroşi că se poate acum, chiar dacă mai sunt planificate în viitor internări temporare în clinici de specialitate, pentru îngrijiri specifice de reabilitare", a explicat soţia sa Daniela.
Participant la 41 de curse de Formula 1, între 1991 și 1999, Alex Zanardi a suferit un accident într-o cursă din seria CART, pe circuitul EuroSpeedway Lausitz de lângă Klettwitz, Germania, în 15 septembrie 2001. Atunci, el a pierdut controlul monopostului la ieşirea de la boxe, iar bolidul unui alt pilot, Alexandre Tagliani, nu a putut evita impactul cu maşina lui Zanardi, la o viteză de 300 kilometri pe oră. Deşi echipele de salvare au reuşit să-l menţină în viaţă după ce inima i s-a oprit de şapte ori, italianul și-a pierdut ambele picioare în acel accident. Ulterior, el a participat la Campionatul European al turismelor (WTCC), câștigând o etapă la Oschersleben cu un automobil BMW special adaptată. Ulterior, el a devenit un sportiv paralimpic medaliat cu aur.
La sfârșitul lunii iunie 2020, Suveranul Pontif l-a încurajat pe cunoscutul sportiv: „Dragă Alessandro, povestea ta este un exemplu despre cum să reuşeşti să o iei de la capăt după o oprire neaşteptată. Prin sport, ne-ai învăţat să trăim o viaţă de prim-plan, făcând din handicap o lecţie de umanitate. Îţi mulţumesc pentru că dai putere celor care au pierdut-o! În acest moment foarte dureros, sunt aproape de tine şi mă rog pentru tine şi familia ta”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu