Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 3 decembrie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: Abordat să preia naționala, Dan Petrescu susține că pentru CFR Cluj meciul cu Chindia va fi unul „incredibil de greu”

Lider autoritar în Liga 1, formația transilvană încearcă să bifeze o nouă victorie și să-și conserve astfel avansul de opt puncte față de principala sa urmăritoare, FCSB. Dan Petrescu rămâne prudent în declarații. Acesta n-a dorit să spună nimic despre efectele întâlnirii cu federalii. ”Acum sunt antrenorul CFR-ului”, a comentat tehnicianul.  

Cunoscut pentru declarațiile sale prudente, Dan Petrescu n-a făcut excepție nici atunci când a fost invitat să analizeze partida pe care o va susține astăzi, la Ploiești. ”Ne așteaptă un meci incredibil de greu, cu o echipă care nu ia gol. E mai rău decât CFR”, a spus Dan Petrescu referindu-se la jocul defensiv al oamenilor lui Emil Săndoi, care a replicat: ”Poate suntem o echipă incomodă, dar nu știu. Va fi greu pentru noi. Sunt convins”.

Declarația „Bursucului” este surprinzătoare doar dacă amintim faptul că în cele cinci meciuri directe cu CFR disputate în campionat, la care se adaugă unul în Cupa României, formația dâmbovițeană n-a reușit decât un egal, 0-0, în 27 septembrie 2020. Pe de altă parte, declarațiile lui Petrescu sunt obișnuite, după partida cu Clinceni, ultima clasată, acesta afirmând cu diplomație: ”Meciul a fost mai greu decât spuneți. În prima repriză a fost echilibrat. Noi am marcat în două dintre cele trei ocazii pe care le-am avut. (...) Și fundașii au jucat foarte bine. E al cincilea meci la rând în campionat în care câștigăm fără să luăm gol. Sunt foarte mulțumit de toți care au jucat. Era foarte importantă victoria, știu cât de greu e să motivezi jucătorii în aceste meciuri”, a declarat tehnicianul bucureștean.

Concentrat pe meciurile din campionat în contextul în care formația lui nu mai are șanse să se califice în optimile de finală ale Conference League, Dan Petrescu mai are o temă de gândire în acest final de an. Acesta a discutat cu președintele și directorul tehnic ai FRF, Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, despre preluarea postului de selecționer național rămas liber după ce contractul cu Mirel Rădoi a expirat și n-a mai fost prelungit. ”Am cerut voie clubului, patronului Neluţu Varga. Ne-a spus că putem vorbi cu Dan și să îi facem o propunere. Urmează ca ei să ia o decizie împreună. (...) În momentul în care ni se va răspunde <<da, sunt de acord să vin la Federaţie>>, o să vorbească cu preşedintele. În niciun caz nu se pune problema despre lucrul gratis la echipa naţională, dar aceste lucruri nu îmi aparţin mie, din fericire. În niciun caz nu va fi un contract pe termen scurt. Va fi pe termen lung, pentru două campanii sau ceva în genul acesta", a declarat Stoichiţă la Digi Sport. Iar potrivit gsp.ro, Dan Petrescu va oferi un un răspuns la oferta primită după meciul cu FC Argeş, ultimul pentru CFR Cluj în acest an, programat în jurul datei de 18 decembrie.

Prezent la conferința de presă de dinaintea meciului cu Chindia, Dan Petrescu s-a referit și la întâlnirea cu federalii:  “După cum ştiţi, ieri am avut o întâlnire cu cei de la federaţie, dar pe care n-aş fi vrut să o am. Am zis că aş vrea să se termine campionatul să vorbim la final, dar au insistat. Plus că patronul a fost informat. Fără ştiinţa patronului nu puteam să mă întâlnesc. Am vorbit cu ei şi pentru mine subiectul e încheiat în momentul ăsta. Pentru că mai sunt cinci meciuri şi nu e normal să vorbim despre mine pentru că pe urmă, dacă pierde CFR, o să se zică că n-am fost concentrat, sau am distrus echipa sau jucătorii. Eu sunt concentrat sută la sută la CFR. Cinci meciuri, am contract trei ani. Acum nu mai depinde de mine. Depinde de club, de patron. Atât pot să spun despre acest subiect. Eu sunt aici la pupitru pentru că sunt antrenorul CFR-ului. Au primit ieri mesaje normale de la prieteni adevăraţi. Le-am spus la toţi că eu sunt antrenorul CFR-ului şi în momentul de faţă nu mă interesează altceva”, a spus Dan Petrescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...