Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 3 decembrie 2021

HANDBAL / CM 2021 (FEMININ): 5 dileme ale naționalei feminine de handbal. Cine va fi liderul echipei? Dar golgheterul?

Echipa pregătită de Adi Vasile debutează astăzi, la ora 19.00, la Mondialul din Spania, adversară urmând a-i fi Iranul. Lipsită de Cristina Neagu, care a decis să facă o pauză până la finalul acestui an, România nu are un obiectiv fantastic la această ediție. Antrenorul Adi Vasile spune că locul 7 ar fi cel mai potrivit, în timp ce președintele FRH, Alexandru Dedu, a fost mai îngăduitor și a împins limita de joc până la locul 10.

Dincolo de clasarea naționalei, obiectivele par să fie altele. Și anume întărirea unității lotului în perspectiva calificării la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Reprezentativa abordează CM din Spania având (cel puțin) 5 dileme.

1. Cine poate juca rolul de lider al grupului? În anii când a obținut clasări pe podium, naționala a fost animată de jucătoare de mare valoare sportivă, dar și cu o personalitate deosebită. Din lotul deplasat în Spania se detașează Crina Pintea, o jucătoare care evoluează la multipla campioană a Europei din Gyor. Dintre jucătoarele mai tinere Cristina Laslo poate să-și asume poziția de lider, ea fiind căpitanul echipei care a câștigat titlul mondial la junioare în 2014.

2. Ce jucătoare poate suplini absența lui Neagu? La ultimele turnee finale, bucureșteanca a fost mai mereu golghetera echipei naționale. Astfel că decizia sa de a nu participa la Mondialul de anul acesta afectează serios jocul ofensiv al reprezentativei. În aceste condiții, în prim-plan se pot afla fie Crina Pintea, care a fost principala marcatoare (9 goluri) în partida cu Feroe din preliminariile Euro 2022, fie Bianca Bazaliu, care a marcat de 11 ori în poarta Austriei la egalul (33-33) din aceeași fază a calificărilor pentru CE de anul viitor.

3. Care sunt posturile bine acoperite? La prima vedere și ținând cont de evoluțiile din meciurile/competițiile trecute, România se prezintă bine la portari, acolo unde, deși lipsește Denisa Dedu (este însărcinată), există jucătoare tinere, dar foarte talentate. Iar Iulia Dumnaska a acumulat deja și ceva experiență. De asemenea, la pivoți naționala contează pe Crina Pintea, dar și pe mai tinerele Lorena Ostase și Alexandra Subțirică au adunat experiență. La polul opus par a se află interii și extremele dreapta, posturi pe care există doar câte două variante.

4. Va crește rolul extremelor în jocul nostru? Se știe că naționala își axează atacurile pe pivoți și în zona centrală a semicercului. Tocmai de aceea e de urmărit dacă se va miza mai mult pe circulația rapidă a balonului, implicit pe folosirea extremelor. În lotul deplasat în Spania apar atât jucătoare experimentate (Ana Maria Tănăsie, Laura Moisă Chiper), cât și unele mai tinere (Alexandra Dindiligan), dornice de afirmare.

5. Se vor evita „căderile” din final de meci? Este știut că și echipele noastre reprezentative de handbal se confruntă cu probleme în ultimele minute de joc. Și că nu o dată s-a scăpat printre degete ceea ce părea a fi o victorie. Firește că un rol important în a calma spiritele și a se lua cele mai bune decizii în joc le vor avea jucătoarele mai experimentate, dar și antrenorul Adi Vasile prin schimbările pe care le va face și gestionarea timpilor de odihnă.

CM feminin de handbal 2021

Grupa C

Azi (vineri, 3 decembrie)

România - Iran (ora 19.00)

Norvegia - Kazahstan (ora 21.30)

Duminică, 5 decembrie

România - Kazahstan (19.00)

Iran - Norvegia (21.30)

Marți, 7 decembrie

Kazahstan - Iran (19.00)

Norvegia - România (21.30)

Primele trei clasate se califică în faza a doua, urmând a evolua în aceeași grupă principală II, alături de primele trei clasate din grupa D (Țările de Jos, Suedia, Porto Rico, Uzbekistan)

Meciurile de la CM feminin de handbal sunt transmise de Digi, Look și Telekom

Iată componența celor 8 grupe:

Grupa A: Franța, Muntenegru, Angola, Slovenia

Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia

Grupa C: Norvegia, România, Kazahstan, Iran

Grupa D: Țările de Jos, Suedia, Porto Rico, Uzbekistan

Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia

Grupa F: Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, Congo

Grupa G: Croația, Japonia, Brazilia, Paraguay

Grupa H: Spania, Austria, Argentina, China

În faza a doua se vor califica primele 3 clasate din fiecare grupă, acestea urmând a fi repartizate astfel: locurile 1-3 din grupele A și B (Grupa Principală I), locurile 1-3 din grupele C și D (Grupa Principală II), locurile 1-3 din grupele E și F (Grupa Principală III) și locurile 1-3 din grupele G și H (Grupa Principală IV).

Patru clasări pe podium pentru România la CM

Participantă la cele 24 de ediții anterioare ale CM de handbal în 7, echipa feminină a României a ocupat următoarele locuri: 1957 - locul 9, 1962 - locul 1, 1965 - locul 6, 1971 - locul 4, 1973 - locul 2, 1975 - locul 4, 1978 - locul 7, 1982 - locul 8, 1986 - locul 5, 1990 - locul 7, 1993 - locul 4, 1995 - locul 7, 1997 - locul 12, 1999 - locul 4, 2011 - locul 17, 2003 - locul 10, 2005 - locul 2, 2007 - locul 4, 2009 - locul 8, 2011 - locul 13, 2013 - locul 10, 2015 - locul 3, 2017 - locul 10, 2019 - locul 12.

Lotul României

Portari: Iulia Dumanska (Podravka Koprivnița), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea), Diana Ciucă (Rapid București)

Extreme stânga: Nicoleta Dincă (CS Gloria Bistrița), Ana Maria Tănasie (Minaur Baia Mare), Alexandra Dindiligan (CSM București)

Interi stânga: Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnița), Bianca Harabagiu (CS Gloria Buzău), Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare), Sorina Tîrcă (Rapid București)

Centri: Cristina Laslo (Minaur Baia Mare), Mădălina Zamfirescu (CS Gloria Buzău), Andreea Rotaru (CS Gloria Buzău), Andreea Popa (Minaur Baia Mare)

Interi dreapta: Alina Ilie (CS Gloria Buzău), Ana Maria Savu Drăguț (CS Gloria Buzău)

Extreme dreapta: Laura Moisă Chiper (CS Gloria Bistrița), Oana Borș (Minaur Baia Mare)

Pivoţi: Crina Pintea (Audi Eto Gyor), Lorena Ostase (CSM Slatina), Alexandra Subțirică Iovănescu (CS Gloria Buzău)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...