Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 17 iulie 2021

TENIS / WTA: Campioana Buzărnescu. Bucureșteanca a câştigat turneul de la Budapesta la dublu

Alături de Fanny Stollar (Ungaria), Mihaela Buzărnescu a cucerit al doilea titlu WTA la dublu din carieră. Cele două jucătoare s-au impus cu 6-4, 6-4, într-o oră şi 16 minute, în finala cu  Aliona Bolsova Zadoinov (Spania) și Tamara Korpatsch (Germania).

În turul precedent, Buzărnescu și Stollar au trecut fără joc de Irina Bara și Sara Erani, bihoreanca declarând forfait. Pentru Miki, aceasta a fost cea de-a șasea finală WTA pe care a disputat-o în circuitul mondial de dublu după cele de la Praga, Strasburg (câștigată), Nottingham, Eastnourne, toate în 2018, și Bogota, de anul acesta. 

Grație acestui succes, Miki și Fanny vor împărți premiul de 10.300 de dolari şi vor acumula 280 de puncte WTA. Buzărnescu a săltat 24 de poziții în ierarhia mondială de dublu, fiind acum pe locul 135, cu 739 puncte. 

După acest turneu, Mihaela Buzărnescu va pleca direct la Jocurile Olimpice de la Tokyo, urmând a fi singura reprezentantă a țării noastre pe tabloul de simplu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...