Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 26 iulie 2021

JO TOKYO 2020 / NATAȚIE: David Popovici şi Robert Glinţă s-au calificat în finalele olimpice de 200 m liber, respectiv 100 m spate

Creditați cu mari șanse la calificarea în finale probelor la care sunt calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo, înotătorii David Popovici (16 ani) și Robert Glință (24 de ani) și-au atins obiectivul. Stelistul a ocupat locul 2 în prima semifinală de la 200 m liber, iar dinamovisul a fost pe locul 4 în prima semifinală de la 100 m spate. Finalele sunt marţi, 27 iulie, de la 04.43 (200 metri liber) şi 04.59 (100 metri spate).

Triplu campion european la juniori luna aceasta, chiar înainte de plecarea la Tokyo, David Popovici a fost cronometrat cîntr-un minut, 45 de secunde şi 68 de sutimi, fiind la 23 de sutimi de învingătorul seriei semifinale, rusul Martin Maliutin, şi cu 3 sutimi mai bun ca brazilianul Fernando Scheffer. Românul s-a calificat în finală cu al șaptelea timp. În a doua semifinală, s-a impus britanicul Scott Duncan (1:44,60), urmat de americanul Kieran Smith (1:45,07) şi de lituanianul Danas Rapsys (1:45,32). ”M-am simţit un pic mai bine decât ieri. Cursa de ieri a fost prima şi a setat timpul pentru cele care urmează. Am reuşit să mă calific în finală. E perfect. M-am simţit mai bine în cursă decât ieri în calificări şi sunt convins că mâine va fi frumos. Acum 4-5 luni nici nu mă gândeam că mă voi califica într-o finală la 200 m libe. Dar, se mişcă totul repede, se schimbă, pentru că am un antrenor foarte bun şi acum sunt aici. Ultima indicaţie pe care mi-a dat-o a fost să mă distrez. Aşa că asta am şi făcut”, a declarat David Popovici, luni, după semifinale, pentru Radio România.

La 100 de metri spate, Robert Glinţă a fost al patrulea în semifinala 1, fiind cronometrat în 53 de secunde şi 20 de sutimi. El a fost devansat de americanul Ryan Murphy (52,24s), australianul Mitch Larkin (52,76s) şi italianul Thomas Ceccon (52,78s). Rusul Kliment Kolesnikov a fost cel mai bun în a doua serie semifinală, în 52,29 secunde. Glinţă a avut cel de-al optulea timp al semifinalelor. După încheierea semifinalelor, în zona mixtă, Rober Glință a declarat pentru Agerpres: ”Am prins finala pentru o sutime. Am avut ceva emoţii până am văzut şi a doua semifinală. Nu pot spune că am făcut cea mai perfectă cursă din cariera mea. Nici nu pot spune că mă simt grozav din punct de vedere al formei de competiţie. Însă am făcut o cursă mai bună decât cea de ieri. Am avut resurse un pic mai bune. Uşor-uşor capăt din ce în ce mai multă experienţă în acest bazin, cu acest format al competiţiei, cu serii seara şi semifinale şi finale dimineaţa. Mă bucur că am reuşit să ajung în finală. Am încă 24 de ore la dispoziţie şi voi urmări să am o refacere şi o recuperare cât mai bună. Să-mi adun toate forţele să fac o cursă bună, cât mai perfectă, de care să fiu deplin mulţumit. Obiectivul meu principal estedoborârea recordului meu personal şi naţional, indiferent pe ce loc mă voi clasa. Dacă eu voi reuşi să-mi îmbunătăţesc propria mea performanţă (52,88s), eu mă declar mulţumit”, a spus Robert Glinţă, iar apoi a adăugat: ”M-am antrenat în ultimii doi-trei ani cu gândul numai la medalia de aur. Asta m-a făcut să dau tot ce am avut mai bun şi să obţin şi rezultatele din ultima vreme. Ştiu cât de greu este de obţinut această medalie olimpică, vedeţi cât de mulţi pretendenţi buni sunt la titlul de campion olimpic şi la podium. Dar încă nu mă las mai prejos. Mai am o şansă şi vreau să profit la maxim de ea”, a concluzionat Glinţă, care a confirmat că va participa şi la proba de 200 m spate, indiferent de rezultatul din finala de la 100 m spate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...