Anunțul investirii tehnicianului italian a fost făcut pe pagina de Facebook a grupării bucureștene, care a inserat declarația directorului executiv al clubului, Iuliu Mureşan: "Aveam un acord verbal, de astăzi putem anunţa oficial că am semnat cu Dario Bonetti un contract pentru sezonul competiţional 2021-2022, cu drept de prelungire pentru încă un an. Mă bucur că a acceptat să preia echipa în acest moment de reorganizare a clubului. Dario Bonetti este un antrenor foarte iubit de suporteri, cunoaşte spiritul acestui club şi sunt încrezător că va avea din nou rezultate importante la Dinamo".
De asemenea, sunt prezentate și câteva repere din timpul precedentelor mandate ale lui Dario Bonetti: „41 de meciuri a adunat pe banca dinamoviştilor, în precedentele două mandate, în toate competiţiile (Liga 1, Cupa României şi Europa League): 10 în perioada iunie - octombrie 2009 şi 31 în anul 2012, între lunile aprilie şi noiembrie. Două trofee a câştigat Dinamo Bucureşti cu Dario Bonetti la conducerea tehnică a echipei, Cupa României şi Supercupa României, ambele în 2012”.
De asemenea, se subliniază că în 2009, Dinamo, pregătită de Dario Bonetti, a reuşit "Minunea de la Liberec" şi s-a calificat în grupele Ligii Europa, aceasta fiind şi ultima performanţă notabilă în cupele europene.
Născut în 5 august 1962, la San Zeno Naviglio, Dario Bonetti s-a specializat ca fundaș central și a jucat pentru Brescia (1978-1980), AS Roma (1980-1982, 1983-1986), Sampdoria (1982/1983, 1991/1992), AC Milan (1986/1987), Verona (1987-1989), Juventus (1989-1991) şi Spal (1992/1993). În acest răstimp, a câştigat Cupa UEFA în 1990 cu Juventus. De asemenea, a bifat două meciuri și pentru prima reprezentativă a Italiei în 1986. De asemenea, a fost finalist al Cupei Campionilor cu Sampdoria, în 1992, și a câștigat Cupa Italiei cu Roma în 1981, 1984 și 1986. Bonetti a fost suspendat pentru 39 de meciuri în toată cariera sa din Serie A, record absolut până în prezent.
Ca antrenor, a debutat la Sestreze (1999/2000), iar apoi a activat la Dundee FC (2000-2002), Potenza (2005), Sopron (2005-2007), Gallipoli (2007/2008), Juve Stabia (2008/2009), Dinamo (2009, 2012), prima reprezentativă a Zambiei (2010/2011) și ASA Tg. Mureş (2016).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu