Federaţia Engleză de Fotbal (Football Association) s-a declarat "consternată" şi "dezgustată" de comentariile rasiste postate pe reţelele de socializare împotriva celor trei fotbaliști. "Subliniem cu claritate că oricine se află în spatele unui comportament atât de dezgustător nu este binevenit să urmărească echipa. Vom face tot ce putem pentru a-i sprijini pe jucătorii afectaţi, în timp ce solicităm pedepsele cele mai dure posibile pentru oricine este responsabil. Vom continua să facem tot ce putem pentru a elimina discriminarea din fotbal, dar implorăm guvernul să acţioneze rapid şi să adopte legislaţia corespunzătoare, astfel încât acest abuz să aibă consecinţe reale. Companiile de social media trebuie să intensifice, să-şi asume răspunderea şi să acţioneze pentru a interzice agresorii de pe platformele lor, să adune dovezi care pot duce la urmărire penală şi să sprijine eliberarea platformelor lor de acest tip de abuz abject", a precizat FA, într-un comunicat, potrivit BBC.
O reacție a avut și premierul Boris Johnson: "Această echipă a Angliei merită să fie elogiată ca eroică, nu abuzată rasial pe reţelele de socializare". Ceea ce l-a făcut pe fostul internaţional englez Gary Neville să reacționeze: "Tocmai citesc ştirile de ultimă oră şi se spune că premierul condamnă abuzurile rasiste la adresa jucătorilor englezi. Primul ministru a spus că este în regulă ca populaţia acestei ţări să-i huiduie pe acei jucători care încercau să promoveze egalitatea şi să se apere împotriva rasismului. Acum două sau trei săptămâni, am avut un manager (n.r - Gareth Southgate) în care cred că toată lumea din această ţară are încredere, un lider în care au încredere toţi cei din această ţară... Am avut jucători care ne-au spus că vor îngenunchea împotriva rasismului şi pentru a promova egalitatea. Am avut miniştri de rang înalt, inclusiv prim-ministrul din această ţară, spunând că este bine ca populaţia noastră să-i huiduie pentru că au îngenuncheat împotriva rasismului şi au promovat egalitatea. Începe de sus. Ce crezi că se va întâmpla în păturile de dedesubt în viaţă? Părinţii fac ceva, copiii urmează. De ce ne mai miră acest lucru? Serios, trebuie să te uiţi la rădăcinile acestui lucru. Au existat atât de multe divizări în această ţară în ultimii doi sau trei ani. Modul în care Brexit a fost dezbătut. Nu Brexit-ul în sine, rămânem sau ieșim, ci modul în care a fost dezbătut. Promovează divizarea. Îngenuncherea în ultima lună împotriva rasismului a fost ridiculizată de oficialii noştri de rang înalt din guvern. Mă aştept, din păcate, să existe abuzuri rasiste după un meci de fotbal la finalul unui turneu, pentru că există şi este promovat de fapt de premier, cel care a numit femeile musulmane drept cutii poştale, a spus că arată ca nişte cutii poştale", a declarat fostul fotbalist de la Manchester United, pentru Sky News.
Poliţia metropolitană a deschis o anchetă şi a afirmat că nu va tolera astfel de atacuri. Nu este, însă, pentru prima oară când fotbaliști din Anglia sunt ținta unor mesaje cu tentă rasistă. De altfel, mai mulți sportivi, dar și cluburi au decis să boicoteze rețelele de socializare pentru un timp.
Echipa de fotbal a Italiei a câştigat, duminică seară, pe Stadionul Wembley din Londra, titlul european la fotbal. În finală, Squadra Azzurra a depășit Anglia, cu 3-2 la loviturile de departajare în finală, după ce rezultatul a fost egal, 1-1, după 120 de minute de joc. Pentru Italia acesta este al doilea trofeu continental, după cel obţinut în 1968.
Englezii au deschis scorul prin Luke Shaw, în minutul 2. Acesta este cel mai rapid gol înscris vreodată într-o finală de Campionat European. Dominatori după pauză, italienii au egalat prin Bonucci, în minutul 67. Peninsularul a devenit, la 34 de ani și 71 de zile, cel mai în vârstă jucător care a înscris într-o finală de Euro.
La loviturile de departajare, pentru Italia au marcat Berardi, Bonucci şi Bernardeschi. Au ratat Belotti şi Jorginho. Pentru Anglia au marcat Kane şi Maguire. Au ratat Rashford, Sancho şi Saka.
Au evoluat formațiile:
Italia: Donnarumma – Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini, Emerson (Florenzi , 118) – Barella (Cristante , 54), Jorginho, Verratti (Locatelli, 96) – Chiesa (Bernardeschi, 86), Immobile (Berardi , 55), Insigne (Belotti, 91)
Selecţioner: Roberto Mancini
Anglia: Pickford – Walker (Sancho, 120), Stones, Maguire – Trippier (Saka, 71), Phillips, Rice (Henderson, 74, Rashford, 120), Shaw – Mount (Grealish, 99) – Sterling, Kane
Selecţioner: Gareth Southgate
Arbitru: Bjorn Kuipers (Olanda)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu