Format la gruparea peninsulară, Donnarumma le-a transmis succes foștilor săi colegi: “Anumite alegeri sunt dificile, dar fac parte din evoluția unui om. Am venit la AC Milan când eram puţin mai mult decât un copil. Am purtat acest tricou timp de opt ani cu mândrie. Ne-am luptat, am suferit, am câştigat. Am plâns cu colegii mei, cu antrenorii, cu toţi cei care au făcut şi fac parte din club. Ca de altfel și cu fanii noștri care fac parte integrantă din ceea ce este o familie de numeroși ani. (...) Acum, este momentul să-mi iau la revedere. O alegere care nu este ușoară. (...) Câteodată, este just să alegi schimbarea. Să ai încercări diferite. Să crești. (...) Îi urez Milanului tot succesul posibil şi o fac din inimă, datorită afecţiunii care mă leagă de aceste culori. Un sentiment pe care distanţa şi timpul nu îl pot şterge”, a notat Donnarumma.
Născut la Castellammare di Stabia, o localitate de lângă Napoli, în 25 februarie 1999, Gianluigi Donnarumma este liber de contract din 30 iunie, când i-a expirat contractul cu AC Milan. Potrivit presei franceze, el va semna un contract pentru cinci ani competiționali cu Paris Saint-Germain. El a început să joace fotbal la Club Napoli în 2003, iar după zece ani a plecat la AC Milan. Pentru echipa de seniori a acestui club, Donnarumma a disputat 251 de partide. Internațional U15, U16, U17 și de tineret, tânărul portar a bifat 33 de meciuri cu prima reprezentativă a Italiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu