În weekend-ul abia trecut, pe reţelele de socializare a apărut un videoclip în care forţele de ordine i-au cerut unui fan care dorea să intre la Melbourne Park să-şi scoată tricoul cu mesajul "Unde este Peng Shuai?". Acesta încerca să atragă atenţia asupra situaţiei dificile în care s-ar afla jucătoarea chineză de tenis, care a stârnit temeri în întreaga lume după ce a dispărut din viaţa publică, în urma unor acuzaţii de abuz sexual formulate împotriva unui fost membru de rang înalt al Partidului Comunist Chinez.
Mai apoi, Federaţia Australiană de Tenis s-a apărat, susţinând că accesul nu este permis cu însemne comerciale sau politice. Și a invocat regulamentul său. "În condiţiile noastre de acces nu permitem îmbrăcăminte, bannere ori semne comerciale sau politice. Siguranţa lui Peng Shuai este preocuparea noastră principală. Continuăm să lucrăm cu WTA şi cu comunitatea mondială a tenisului pentru a căuta mai multă claritate cu privire la situaţia ei şi vom face tot ce putem pentru a-i asigura starea de bine", a declarat un purtător de cuvânt de la Tennis Australia (TA).
Pe de altă parte, un jurnalist american de tenis, Jon Wertheim, a sugerat că există altceva în spatele deciziei TA de a cenzura fanii pentru orice menţiune despre Peng. Și anume că distileria chineză Baijiu Luzhou Laojiao este unul dintre principalii sponsori ai Australian Open, iar logo-ul său, 1573, apare des în Melbourne Park. Terenul 2, de exemplu, a fost redenumit oficial "1573 Arena", în 2019. "Veţi observa logourile chinezeşti de la Australian Open, despre care unii ar putea bănui că au mai mult de-a face cu asta, dincolo de discursul politic. Dacă <<Unde este Peng Shuai?>> este un discurs politic, am ajuns rău", a concluzionat jurnalistul.
Nici jucătorii de tenis n-au rămas insensibili. Nicolas Mahut, de pildă, a criticat Tennis Australia pentru ipocrizie, ca răspuns la povestea cu tricourile de susţinere a jucătoarei Peng Shuai. "Câtă lipsă de curaj! Şi ce dacă nu aveţi sponsorul chinez 1573?", a scris Mahut, pe reţelele de socializare. De asemenea, marea campioană Martina Navratilova a catalogat decizia forului australian drept "jalnică".
Acestea n-au fost singurele reacții. Actor australian de comedie, Shaun Micallef a comentat şi el subiectul, spunând că numai în China continentală este considerat că faci o declaraţie politică dacă întrebi unde se află cineva. "Înţeleg dacă un hotel spune <<fără tanga>>, îţi cere să pleci şi apoi sună la poliţie dacă nu o faci, pentru că poliţia poate vedea că porţi tanga. Nu cred că poliţia se poate uita la un tricou cu <<Unde este Peng Shuai?> şi să spună la fel de uşor că este o declaraţie politică", a adăugat el.
În 2 noiembrie 2021, Peng Shuai a publicat un mesaj lung pe reţeaua de socializare Weibo, echivalentul chinezesc al Twitter. În acea intervenție, aceasta îl acuză pe fostul vicepremier Zhang Gaoli (75 de ani) că a violat-o, înainte de a o face amantă. "Am fost foarte speriată. În după-amiaza aceea, am refuzat mai întâi. Nu m-am putut opri din plâns. De frică (...) am cedat şi am făcut sex", a scris jucătoarea care a ocupat locul 14 mondial, fiind câștigătoare a turneelor de la Roland Garros și Wimbledon la dublu. Ea a adaugat că soţia liderului chinez ar fi ştiut despre asta şi "a fost de pază afară". Peng a spus că mai târziu a devenit amanta lui Zhang, până la o ceartă care a avut loc cu o săptămână înainte. Ea a precizat că nu are dovezi care să-şi susţină afirmaţiile. Este pentru prima dată când un politician chinez de rang înalt este ținta unor asemenea acuzaţii publice.
Mărturia jucătoarei a fost ştearsă de cenzură la mai puţin de o jumătate de oră de la publicare. Dar nu numai căutările despre Zhang Gaoli sau Peng Shuai au rămas fără rezultat, ci şi silabele din numele lor au fost respinse. Cuvântul "tenis" a fost indisponibil mai multe ore după postarea problematică. Chiar şi grupurile private de ştiri au fost vizate, iar conturile care distribuiau capturi de ecran ale mărturiei lui Peng Shuai au fost suspendate. Înainte de a fi cenzurat, numele "Peng Shuai" generase peste 20 de milioane de vizualizări în câteva ore, dovadă a interesului utilizatorilor chinezi pentru aceste dezvăluiri.
Mai apoi, în 19 decembrie, Peng Shuai a declarat că nu a acuzat niciodată pe nimeni de agresiune sexuală şi că postarea ei de pe reţelele de socializare, pe care a făcut-o la începutul lunii trecute, a fost înţeleasă greşit. "În primul rând, trebuie să subliniez un punct care este extrem de important. Nu am spus sau scris niciodată că cineva m-a agresat sexual. Trebuie să subliniez clar acest punct”, a spus Peng într-un videoclip postat de Lianhe Zaobao, un site de presă din Singapore. Aceasta a adăugat că postarea ei pe Weibo a fost o "chestiune privată".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu