Dintre aceștia, săniorii Raluca Strămăturaru și Valentin Crețu au obținut cea de-a patra lor prezență la cea mai importantă competiție polisportivă. Născută la Sinaia, în 22 noiembrie 1985, stelista a ocupat locul 7 la simplu în cadrul ediţiei din 2018 de la PyeongChang (Coreea de Sud). Tot atunci, ea a fost pe 10 cu ștafeta României. Raluca s-a mai clasat pe 30 în 2014, la Soci (Rusia), și pe 21 în 2010, la Vancouver (Canada).
Originar tot din Sinaia, localitate în care s-a născut în 9 septembrie 1989, Vali Crețu a îregistrat următoarele clasări la edițiile precedente ale Jocurilor Olimpice de iarnă: locul 20 la simplu și 10 cu ștafeta în 2018, la PyeongChang, locul 29 în 2014, la Soci, și 31 în 2010, la Vancouver, la simplu.
De asemenea, Steaua va mai fi reprezentată de Andreea Grecu, care va lua startul atât în proba de bob-2 feminin, cât şi la monobob. Echipajul de bob 2 persoane este completat de împingătoarea Katharina Wick. Andreea a participat la JO din 2014 și 2018, când a ocupat locul 17, respectiv 15 la bob două persoane.
De asemenea, la schi alpin, steliștii Maria Constantin şi Alexandru Ştefănescu vor participa în premieră la Jocurile Olimpice. În 2019, Maria a fost selecţionată în echipa olimpică a României care a participat la FOTE Sarajevo. Alexandru Ştefănescu are în plan internaţional două clasări în Top 30 la Jocurile Olimpice de Tineret şi la Festivalul Olimpic al Tineretului European. De asemenea, acesta s-a clasat de două ori pe podium la Cupa Micilor Naţiuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu