Gyenes a izbutit să încheie întrecerea pentru a 10-a oară şi a afirmat că ediţia din acest an a fost una dificilă, el crezând de mai multe ori că nu va ajunge la finiş. "Ediţia 2022 a fost una foarte dificilă, din pricina tuturor problemelor tehnice cu care m-am confruntat de-a lungul celor două săptămâni. Mă bucur că am terminat. În unele zile nu credeam că e posibil să ajung la finiş. Locul 5 la Original by Motul (Malle Moto - fără asistenţă tehnică) - felicitări tuturor celor care acceptă an de an această provocare! Locul 18 la Rally2 şi 40 în clasamentul general al categoriei Moto. Mulţumesc tuturor celor care au făcut poisbilă participarea mea în #Dakar2022, şi tuturor celor care m-au susţinut de-a lungul timpului!", a scris Gyenes pe Facebook.
Mani Gyenes este cel mai cunoscut și valoros reprezentant al României în istoria raliului-raid Dakar. Anul acesta, pentru prima dată au trecut linia de sosire și două echipaje la auto. Concurând cu un Hummer H3, Mihai Ban și Ştefan Cătălin Ion - Cheloo au ocupat locul 54, la 51 de ore, 25 de minute și 38 de secunde față de câștigători, Al-Attiya (Qatar) și Baumel (Franța). Angajați în cursă cu un automobil Toyota Hilux, Iacob Ilie Buhai Hotea şi Tudor Turdean au ocupat poziția a 58-a, având o întârziere de 37h 20:25 față de ocupanții primului loc.
- s-a născut în 3 martie 1984, în Satu Mare
- în Red Bull Romaniacs a ocupat locul 1 la clasa Expert Team (coechipier Laszlo Olah) în 2005 și 2006, locul 9 clasa Pro în 2007 și 2010, locul 14 clasa Pro în 2008, locul 2 clasa Expert Single în 2009, locul 2 la clasa Expert Single în 2013
- În 2007, a cucerit medalia de argint la International Six Days Enduro – Chile
- În 2008, a obținut o victorie de specială în Raliul Faraonilor (Campionatul Mondial de Rally-Raid), ocupând locul 6 în clasamentul general
- În 2009, s-a clasat pe locul 1 la clasa Producție a Raliului Marocului (Campionatul Mondial de Rally-Raid), terminând pe locul 8 în clasamentul general
- În 2010, a ocupat locul 4 clasa Super Producție +450 cmc în Raliul Tunisiei (Campionatul Mondial de Rally-Raid), terminând pe locul 8 în clasamentul general
- În 2013, a obținut medalia de argint la International Six Days Enduro – Sardinia
- În 2015, a cucerit medalia de argint la International Six Days Enduro – Slovacia și a fost vicecampion de endurocross al Ungariei.
- Multiplu Campion al României la Enduro (2005, 2007, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015)
- Multiplu campion al României la Endurocross (2006, 2009, 2010, 2012, 2013, 2014)
- Câștigător al Romanian Extreme Adventure în 2008
Participări în raliul-raid Dakar:
2007 – locul 9 la debutanți, locul 46 la general și 18 la clasa Producție
2009 - a abandonat în etapa a 2-a
2011 – locul 1 clasa Maraton, locul 17 în clasamentul general al raliului-raid, locul 4 în trofeul Amatorilor (aici sunt incluși toți piloții care nu reprezintă în mod oficial un constructor),
2012 – locul 39 clasamentul general
2015 – Victorie in Dakar la clasa Maraton, locul 21 la general
2016 - locul 14
2017 - locul 17
2018 - locul 23
2019 - a abandonat în penultima etapă acuzând dureri la mâna pe care și-a fracturat-o (humerus) cu două luni înainte de start
2020 - locul 1 la clasa Original by Motul, respectiv 29 la „general”
2021 - locul 2 la Malle Moto şi 23 la ”general”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu