Sportiva născută în Limoges (Franța) și-a exprimat tristețea în postarea ei: "Nu sunt pe lista pentru Olimpiada de la Beijing. Am făcut tot ce era posibil să fiu inclusă pe lista, fiind de departe cea mai bună româncă. Am depus o cerere la tribunalul de arbitraj sportiv din Lausanne (TAS), sperând să îmi găsesc dreptatea”, a spus Caill, care a subliniat că „federaţia română de schi biatlon nu recunoaşte competenţa lor, cererea mea fiind respinsă tocmai din motivul asta, pentru că în statulul lor nu permite. Aşa că FRSB nu m-a adăugat pe lista de preinscrieri pentru olimpiada şi a decis să facă un trial pentru sportivi aflaţi pe această listă. Ţin să reamintesc că sportivi aflaţi pe listă nu au niciun criteriu de calificare internaţional. Au numai punctajul minim care le permite să ocupe acel loc de naţiune care există pentru tăriile mici”.
Clasată pe locul 30 în proba de coborâre la Mondialele din 2021, Ania Caill a continuat: ”Eu sunt singură realmente calificată, datorită performanţelor mele care m-au projectat în top 100 mondial. Eu nu am fost pe lista extinsă, aşadar nu am avut voie să particip la acest trial. Sportivă "calificată" după trial poate participa la Olimpiada numai la două probe, slalom şi uriaş (eu aş fi avut dreptul să particip la 4 probe). Nu are nici o experienţă în Cupa Mondială şi nici măcar în Cupa Europei. A participat la un campionat mondial unde a ajuns la +26 de secunde în uriaş şi +22 în Slalom. Mă zbat să concurez la probele de viteză în Cupa mondială pentru că acolo este vorba de performanţă şi acolo sunt obiectivele mele. În trecut am făcut probele de technice dar a trebuit să renunţ la ele că să pot să mă concentrez pe probele de viteză, că orice sportiv de top care trebuie să se specializeze la un moment dat. Cu toate astea rămân cea mai bună sportivă din România inclusiv la probele technice", a spus Caill.
Schioarea susţine că "anumite persoane au avut îndrăzneala să spună că punctajul internaţional nu este relevant", astfel că a renunţat la o etapă de Cupa Europei la coborâre, pentru a se confrunta direct cu fetele din lot la probele lor. "Rezultatul este clar. Cel puţin la proba de uriaş, sunt în faţă ei indiscutabil. (rezultatul primei manse de concurs că dovadă). Sunt tristă dar mai ales dezamăgită de tot sistemul din România. Noi sportivii ne zbatem zi de zi de când avem 7 ani să fim cât mai buni. Avem norocul că la schi alpin este un cronometru care nu poate înşela. Rezultatul este clar negru pe alb şi nu este în mâna unui juriu. Toţi sportivii ca Mihaela Hogaş , Raluca Strămăturaru,Haralambie Daniela care s-au bătut real să atingă calificarea, care au făcut sacrificii enorme să atingă scopul cel mare în Cupa mondială, ce ar trebui să gândească după aşa decizie de a trimite o sportivă care are numai limita de punctaj pentru a fi pe acel loc de naţiune mică ? Ce ar trebui să gândească Raluca Ciocănel ? Care în urmă cu 4 ani să zbătut să se califice şi să între în top 500 mondial la proba de slalom ? Ea nu a participat la Olimpiada de la Pyeongchang pentru că aveam un singur loc pentru România şi am mers eu fiind în top 200 mondial. Acum sportivă aleasă de federaţie este pe locul 1.700 mondial şi nu este calificată. Această decizie am aflat-o fix în ziua înainte coborârea din Cupa Mondială de la Zauchensee. Nu vă explic ce stare am avut, tristeţe, dezamăgire, nervi... Cu toate acestea am reuşit, nu ştiu cum, să mă mobilizez, să trec peste asta şi să mă arunc într-un start de Cupa Mondială. Sunt mândră de mine, mândră de mentalul pe care am, de determinarea care mă ajută să mă concentrez 100% atunci când trebuie. Să schiați la 120 km la oră pe o pârtie atât de grea, technică şi periculoasă este un adevărat challenge. Dar atunci când ai mintea care îţi poate pleca imediat la câte nedreptăţi şi idioţenii se întâmplă în România este o provocare în plus, aproape imposibil de menajat. Legat de Ministerul Sportului şi de Comitetul Olimpic Român, i-am pus la cunostință legat de toate rezultatele dar nu au făcut nimic", a continuat sportiva.
Ania Caill a menţionat că nu are nimic personal cu sportiva care va merge la JO: "Eu sunt calificată, aş fi participat la 4 probe, particip constant în Cupa Mondială şi ajung în mod regular la 4 secunde de câştigătoare la evenimentele majore. Sportivă aleasă de federaţia nu este calificată, are dreptul de participare doar la 2 probe, nu are nici o experienţă în Cupa Mondială şi ajunge la 22 de secunde de câştigătoare. Insist pe faptul că nu am nimic personal cu sportivă. Acestea sunt doar fapte. Dacă faptele nu vă plac atunci vă rog să le schimbaţi. Consider că trebuie să respectăm sportul nostru atât de frumos".
Ania a moștenit pasiunea pentru schi, pentru sport de la mama ei, Dana Caill, care, la începutul anilor 90, a decis să plece în Franța, la studii. A urmat cursurile Universității din Limoges, specializându-se în matematică. A devenit profesoară, iar atunci când s-a mutat la Perpignan, și-a dus fetele, pe Ania și Andra, la schi în stațiunea Font Romeu, aflată la o altitudine de peste 2.000 de metri. Practicantă de karate și schi pe când era în țară, Dana Caill le-a încurajat și pe copilele ei să facă sport. Și-a găsit mai apoi un post de profesor la Font Romeu, iar apropierea Aniei de pârtie s-a dovedit a fi providențială.
Sportivă cu dublă cetăţenie, română şi franceză, Ania Caill a ocupat următoarele locuri la Jocurile Olimpice de iarnă: 22 - supercombinată, 30 - Super G, 51 - slalom uriaș (Soci 2014), 28 - coborâre, 36 - Super G (Pyeongchang 2018). Ea a ocupat poziția a 28-a la CM 2019, la Super G, respectiv 37 la coborâre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu