Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Ionuț Radu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ionuț Radu. Afișați toate postările

luni, 22 august 2022

FOTBAL / ITALIA: Echipa lui Chiricheş şi Ionuţ Radu a pierdut la luptă cu AS Roma

Cu Vlad Chiricheş şi Ionuţ Radu integraliști, Cremonese a pierdut (0-1), luni, 22 august, în deplasare, meciul cu AS Roma, din etapa a doua a campionatului Italiei. Golul a fost marcat de Smalling, în minutul 65.

Chiricheş şi Radu au evoluat tot meciul. La final, antrenorul lui AS Roma, Jose Mourinho, a aprecizat evoluția portarului român. 

În aceeași rundă, tot astăzi, Sampdoria Genoa şi Juventus Torino au încheiat la egalitate, 0-0. În minutul 65, oaspeții au avut un gol nevalidat după intervenţia VAR, pentru un ofsaid la Vlahovic.

Etapa a 2-a

Sâmbătă, 20 august

Torino - Lazio Roma 0-0

Udinese - Salernitana 0-0

Inter Milano - Spezia 3-0

Sassuolo - Lecce 1-0

Duminică, 21 august

Napoli - Monza 4-0

Empoli - Fiorentina 0-0

Atalanta - AC Milan 1-1

Bologna - Verona 1-1

Luni, 22 august

AS Roma - Cremonese 1-0

Sampdoria - Juventus 0-0

Clasament

1. Napoli 6 puncte

2. Inter 6 puncte

3. Roma 6 puncte

4. Juventus 4 puncte

5. Milan 4 puncte

6. Atalanta 4 puncte

7. Fiorentina 4 puncte

8. Lazio 4 puncte

9. Torino 4 puncte

10. Spezia 3 puncte

11. Sassuolo 3 puncte

12. Bologna 1 punct

13. Empoli 1 punct

14. Salernitana 1 punct

15. Udinese 1 punct

16. Sampdoria 1 punct

17. Verona 1 punct

18. Cremonese 0 puncte

19. Lecce 0 puncte

20. Monza  puncte

Etapa a 3-a

Vineri, 26 august

Ora 19.30

Monza - Udinese

Ora 21.45

Lazio Roma - Inter Milano

Sâmbătă, 27 august

Ora 19.30

Juventus - AS Roma

Cremonese - Torino

Ora 21.45

AC Milan - Bologna

Spezia - Sassuolo

Duminică, 28 august

Ora 19.30

Verona - Atalanta

Salernitana - Sampdoria

Ora 21.45

Fiorentina - Napoli

Lecce - Empoli

duminică, 20 martie 2022

FOTBAL / ITALIA: Înfrângere pentru formația lui Răzvan Marin în confruntarea cu echipa lui Tătăruşanu

Formaţia Cagliari, cu Răzvan Marin integralist, a pierdut (0-1), pe teren propriu, meciul cu echipa lui Ciprian Tătăruşanu, AC Milan, programat în etapa cu numărul 30 din Seria A, prima divizie a campionatului de fotbal al Italiei. Unicul gol a fost marcat de Bennacer, în minutul 59. Ciprian Tătăruşanu a fost rezervă.

Un pas greșit a făcut Internazionale Milano, care, cu Ionuţ Radu rezervă, a remizat (1-1), acasă, cu Fiorentina.

Într-un meci disputat astăzi, AS Roma a învins cu 3-0 (3-0), duminică, pe teren propriu, pe Lazio. Golurile echipei lui Jose Mourinho au fost reușite de Abraham (min. 1, 22) şi Pellegrini (min. 40). Ştefan Radu nu a făcut parte din lotul oaspeţilor pentru acest meci, fiind accidentat.

Italia - Serie A

Etapa a 30-a

Vineri, 18 martie

Sassuolo - La Spezia 4-1

Genoa - Torino 1-0

Sâmbătă, 19 martie

Napoli - Udinese 2-1

Inter Milano - Fiorentina 1-1

Cagliari - AC Milan 0-1

Duminică, 20 martie

Venezia – Sampdoria 0-2

Empoli – Verona 1-1

Juventus – Salernitana 2-0

AS Roma – Lazio 3-0

Bologna – Atalanta este în curs de desfășurare

Clasament

1. AC Milan 66 puncte

2. Napoli 63 puncte 

3. Inter 60 puncte

4. Juventus 59 puncte

5. Roma 51 puncte

6. Lazio 49 puncte

7. Atalanta 48 puncte

8. Fiorentina 47 puncte

9. Sassuolo 43 puncte

10. Verona 42 puncte

11. Torino 35 puncte

12. Empoli 33 puncte

13. Bologna 33 puncte

14. Udinese 30 puncte

15. Sampdoria 29 puncte

16. Spezia 29 puncte

17. Cagliari 25 puncte

18. Venezia 22 puncte

19. Genoa 22 puncte

20. Salernitana 16 puncte

joi, 13 ianuarie 2022

FOTBAL / SUPERCUPA ITALIEI: Inter Milano a câștigat disputa cu Juventus Torino

Campioană en titre, Inter Milano s-a impus cu 2-1, după prelungiri, în fața lui Juventus Torino. Gruparea la care e legitimat și portarul român Ionuț Radu a cucerit astfel ediția 2021 a Supercupei Italiei. Este cea de-a 6-a izbândă a lui Inter Milano în meciurile pentru acest trofeu. 

Meciul a debutat mai bine pentru deținătoarea Cupei Italiei, care a deschis scorul prin americanul Weston McKennie (min. 25). Milanezii au egalat prin argentinianul Lautaro Martinez (min. 35), iar Alexis Sanchez le-a adus victoria printr-un gol înscris în minutul 120+1. La acest meci, portarul Ionuț Radu a fost rezervă la Inter Milano. 

Succesul l-a făcut pe antrenorul Simone Inzaghi să declare: „Am vrut acest trofeu cu orice preț fiindcă Inter nu l-a mai câștigat din 2010. Doisprezece ani, e prea mult pentru acest club și pentru suporterii săi. Am înfruntat o echipă puternică. Cred că victoria noastre este meritată. Alexis Sanchez își dorea să fie titular? Toată lumea vrea să joace. E ceva normal. Gagliardini, care a fost unul dintre cei mai buni duminică, împotriva lui Lazio, nu a intrat. Am atacanți în mare formă. Am de unde să aleg. Dar important este să continuăm în acest mod”.  

Cu 6 trofee câștigate (1989, 2005, 2006, 2008, 2010, 2021), Inter Milano ocupă locul 3 într-o ierarhie all-time a Supercupei Italiei, după Juventus, care are 9 (1995, 1997, 2002, 2003, 2012, 2013, 2015, 2018, 2020) și AC Milan, cu 7 (1988, 1992, 1993, 1994, 2004, 2011, 2016). 

duminică, 2 mai 2021

FOTBAL / ITALIA: Ionuț Radu a devenit campion cu Inter Milano

Cu portarul Ionuţ Radu în lot, Internazionale Milano și-a asigurat, astăzi (duminică, 2 mai), cel de-al 19-a titlu în Serie A. Gruparea a beneficiat de faptul că Atalanta a remizat (1-1) cu Sassuolo, în a 34-a etapă. Astfel a luat sfârșit dominația lui Juventus Torino în Italia.

Inter Milano s-a impus în acest weekend, cu 2-0, pe terenul lui Crotone, care nu se mai poate salva de la retrogradare. Golurile au fost înscrise de Eriksen (min. 69) și Hakimi (min. 90+2). În urma acestor rezultate, Inter are 82 de puncte, în timp ce Atalanta (locul 2) a adunat 69 și nu mai poate urca în clasament indiferent ce se va întâmpla în ultimele patru runde. Pe locurile următoare se află  AC Milan (69p), Napoli (67p), Juventus (66p), Lazio Roma (64p) și AS Roma (55p).  

Fondat în 1908, Internazionale Milano a câștigat titlul de campioană a Italiei de 19 ori: 1909/10, 1919/20, 1929/30, 1937/38, 1939/40, 1952/53, 1953/54, 1962/63, 1964/65, 1965/66, 1970/71, 1979/80, 1988/89, 2005/06, 2006/07, 2007/08, 2008/09, 2009/10 și 2020/21. De asemenea, acesta a ocupatlocul 2 în 1932/33, 1933/34, 1934/35, 194/41, 1948/49, 1950/51, 1961/62, 1963/64, 1966/67, 1969/70, 1992/93, 1997/98, 2002/03, 2010/11 și 2019/20.

Inter a pus capăt seriei de titluri câștigate de Juventus Torino, care reușise nouă la rând din ediția 2011/2012 încoace. 

Prezent în lotul lui Inter, Ionuț Andrei Radu a fost rezervă, ultima sa evoluție datând din ianuarie 2020, pentru Genoa într-un meci cu AC Torino. Născut la București, în 28 mai 1997, acesta s-a format ca junior la Viitorul (2008), Steaua (2008-2012) și Dinamo (2012/2013), iar apoi a ajuns în Italia, recrutat de US Pergolettese. Din 2013, el este jucătorul lui Inter Milano, fiind împrumutat la Avellino (2017/2018 - 24 de meciuri disputate), Genoa (2018-2020 - 52 de meciuri) și Parma Calcio (din 2020). În 2019, Radu a fost căpitan al reprezentativei de tineret a României care a disputat semifinalele la Campionatul European din Italia și a reușit calificarea la turneul olimpic de la Tokyo.

joi, 18 martie 2021

FOTBAL / ITALIA: Handanovic are coronavirus, Ionuț Radu va apăra poarta lui Inter Milano

Clubul Internazionale Milano a anunţat, astăzi (miercuri, 17 martie), că portarul Samir Handanovic (36 de ani) a fost testat pozitiv cu coronavirus. Locul său în poarta grupării italiene va fi luat de internaționalul român Ionuț Radu (23 de ani).

Handanovic a fost găsit infectat în urma testului făcut în această dimineaţă. Din acest motiv slovenul se află în carantină la domiciliu. Potrivit cotidianului „Gazzetta dello Sport”, în urma absenţei lui Handanovici, poarta echipei Inter va fi apărată sâmbătă, 20 martie, la meciul din campionat cu Sassuolo, de Ionuţ Radu.

Născut la București, în 28 mai 1997, Ionuț Andrei Radu s-a format ca junior la Viitorul (2008), Steaua (2008-2012) și Dinamo (2012/2013), iar apoi a ajuns în Italia, recrutat de US Pergolettese. Din 2013, el este jucătorul lui Inter Milano, fiind împrumutat la Avellino (2017/2018 - 24 de meciuri disputate), Genoa (2018-2020 - 52 de meciuri) și Parma Calcio (din 2020). În 2019, Radu a fost căpitan al reprezentativei de tineret a României care a disputat semifinalele la Campionatul European din Italia și a reușit calificarea la turneul olimpic de la Tokyo.  

Contând pentru etapa cu numărul 28 a campionatului Italiei, meciul Inter Milano – Sassuolo e programat sâmbătă, 20 martie, la ora 21.45.

marți, 27 octombrie 2020

FOTBAL / ITALIA: Ionuţ Radu s-a vindecat de COVID-19

La mai bine de două săptămâni după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19, Ionuţ Radu s-a videcat. În aceeaşi situaţie este și coechipierul românului, mijlocaşul Roberto Galiardini, care a fost testat pozitiv în 9 octombrie. În acest moment, în lotul formaţiei Inter mai este purtător al noului coronavirus doar fundaşul Milan Skriniar.

Portarul român a avut un nou rezultat pozitiv la testul pentru noul coronavirus, la 11 zile de la primul control. Inter Milano anunţase, la 9 octombrie, că Ionuţ Radu a fost testat pozitiv cu coronavirus. Testul fusese efectuat cu o zi înainte.

Radu a fost inclus pe lista jucătorilor din străinătate susceptibili a fi convocați de Mirel Rădoi pentru meciurile pe care echipa României le va susține luna viitoare, cu Belarus (11 noiembrie), Norvegia (15 noiembrie) și Irlanda de Nord (18 noiembrie). Ceilalți doi portari sunt Ciprian Tătăruşanu (AC Milan/Italia, 72/0) și Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia, 2/0).

În această seară, de la ora 19.55, Inter Milano va înfrunta la Kiev, pe Şahtior Doneţk, în etapa a 2-a din Grupea B a Ligii Campionilor, însă Ionuț Radu nu a fost inclus în lot. El ar putea sta pe banca de rezerve la meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu Parma, din a 6-a etapă a Seriei A.

luni, 29 iunie 2020

FOTBAL / ITALIA: Parma i-a prelungit contractul lui Ionuţ Radu până în 31 august

Internaționalul de tineret Ionuţ Radu (23 de ani) şi-a prelungit contractul cu Parma până la 31 august, pentru a termina sezonul la formaţia clasată acum pe locul 8 în Serie A. Informația a apărut în tuttomercatoweb.com.
Potrivit acestei surse, Parma a prelungit înţelegerile scadente la 30 iunie ale unor jucători împrumutaţi, în aceeași situație cu Radu fiind Gianluca Caprari şi Vasco Regini (ambii de la Sampdoria).
Component al echipei Inter Milano, portarul român a fost împrumutat în iarnă la Parma, după ce în prima parte a sezonului a evoluat pentru Genoa, tot sub formă de împrumut. Radu nu a disputat niciun meci până acum pentru formaţia din Emilia-Romagna. El este aşteptat să revină în această vară la Inter şi să rămână rezerva slovenului Samir Handanovici.
Născut la București, în 28 mai 1997, Ionuț Andrei Radu s-a format ca junior la Viitorul (2008), Steaua (2008-2012) și Dinamo (2012/2013), iar apoi a ajuns în Italia, recrutat de US Pergolettese. Din 2013, el este jucătorul lui Inter Milano, fiind împrumutat la Avellino (2017/2018 - 24 de meciuri disputate), Genoa (2018-2020 - 52 de meciuri) și Parma Calcio (din 2020). Anul trecut, Radu a fost căpitan al reprezentativei de tineret a României care a disputat semifinalele la Campionatul European din Italia și a reușit calificarea la turneul olimpic de la Tokyo.  

duminică, 21 iunie 2020

FOTBAL / ITALIA: Torino și Parma au terminat nedecis, Verona a câștigat cu Cagliari

Într-o partidă restantă programată în a 25-a rundă din Serie A, Torino și Parma au terminat la egalitate, 1-1. Apoi, în aceeași seară de sâmbătă, 20 iunie, Verona s-a impus cu 2-1 în fața lui Cagliari. 
Gazdele confruntării de la Torino au fost marcate de N’Koulou (min. 15), respectiv Kucka (min. 31). Gazdele au ratat un penalty în minutul 48, prin Belotti. Ionuţ Radu a fost rezervă la Parma.
În urma acestui rezultat, Torino are 3 puncte avans față de Lecce, prima echipă retrogradabilă, însă urmează să joace cu Juventus, Lazio și Inter Milană până la 13 iulie. Parma, în schimb, se află pe locul 9, fiind în luptă pentru a-și asigura participarea în Liga Europa.
În celălalt meci al zile, tot restanță din etapa a 25-a, Verona a câștigat cu 2-1 în fața lui Cagliari deși a evoluat în 10 oameni din minutul 35 (Borini a văzut cartonașul roșu). E adevărat, și oaspeții au avut un jucător eliminat (Cigrani) în minutul 70. Golurile partidei au fost marcate de Di Carmine (min. 14, 26), respectiv Simeone (min. 43).

Etapa a 25-a (restanțe)

Sâmbătă, 20 iunie
Torino - Parma 1-1
Verona - Cagliari 2-1

Duminică, 21 iunie
Ora 20.30:
Atalanta - Sassuolo
Ora 22.45:
Inter - Sampdoria

Etapa a 27-a

Luni, 22 iunie
Ora 20.30:
Lecce - AC Milan
Ora 20.30:
Fiorentina - Brescia
Ora 22.45:
Bologna - Juventus

Marți, 23 iunie
Ora 20.30:
Verona - Napoli
Ora 20.30:
SPAL - Cagliari
Ora 22.45:
Genoa - Parma
Ora 22.45:
Torino - Udinese

Miercuri, 24 iunie
Ora 20.30:
Inter - Sassuolo
Ora 22.45:
Atalanta - Lazio
Ora 22.45:
AS Roma - Sampdoria

Clasament
1. Juventus 63p
2. Lazio 62p
3. Inter 54p
4. Atalanta 48p
5. Roma 45p
6. Napoli 39p
7. Verona 38p
8. Milan 36p
9. Parma 36p
10. Bologna 34p
11. Sassuolo 32p
12. Cagliari 32p
13. Fiorentina 30p
14. Udinese 28p
15. Torino 28p
16. Sampdoria 26p
17. Genoa 25p
18. Lecce 25p
19. SPAL 18p
20. Brescia 16p

duminică, 17 mai 2020

FOTBAL: Testaţi pozitiv, doi jucători de la Parma au fost plasaţi în izolare

Doi componenți ai echipei de fotbal Parma Calcio 1913 au fost plasaţi în izolare după ce au fost testaţi pozitiv cu Covid-19. Clubul italin nu a dat publicităţii numele fotbaliştilor.
Într-un comunicat, Parma a precizat: "La sfârşitul examenelor, toate rezultatele au fost negative pentru cele două teste efectuate în 24 de ore. Excepția a făcut cele ale doi jucători, care au fost pozitive la primul test şi negative la al doilea".
Asimtomatici, cei doi fotbaliști au fost plasați în izolare.
La Parma evoluează și portarul Ionuţ Radu, care a fost împrumutat de la Inter Milano.
Mâine (luni, 18 mai), echipele italiene de fotbal ar urma să reia antrenamentele colective, în vederea reluării Serie A, campionat întrerupt la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei de Covid-19.

sâmbătă, 11 aprilie 2020

FOTBAL: ”Gazzetta dello Sport” scrie că Ionuţ Radu este principala opţiune pentru Torino

Legitimat în prezent la Parma, unde a fost dat sub formă de împrumut de Inter Milano, Ionuț Radu ar putea ajunge la AC Torino. Cotidianul ”Gazzetta dello Sport” a scris că rivala lui Juventus caută un portar pentru a i se alătura titularului Salvatore Sirigu, în ediția viitoare din Serie A, şi pentru a-i succede acestuia.
Potrivit sursei citate, căpitanul reprezentativei de tineret a României care a disputat semifinale la Euro 2019 este considerat un goalkeeper de mare viitor şi Torino ar putea negocia în curând cu Inter Milano transferul acestuia.
Aflat în izolare în Italia, în oraşul Parma, Ionuț Radu a transmis un mesaj românilor prin intermediul unui videoclip publicat de frf.ro:  ”Salutare, români! Mă adresez vouă de aici, din Italia, unde ştiţi bine situaţia cu care ne confruntăm. Voiam să vă spun că îmi este dor de fotbal şi ştiu că şi vouă vă lipseşte, însă pentru prima oară în viaţa mea fotbalul este pe plan secund. Trăim vremuri istorice, dar de data aceasta unele foarte dificile. Stăteam şi mă gândeam zilele trecute cum, cu mai puţin de un an în urmă, am luptat împreună şi am atins un vis, calificarea la Jocurile Olimpice. Acum este momentul să o facem din nou, pentru a putea învinge un adversar invizibil. Acum, nu mai este vorba de glorie, nu mai scriem istorie, azi trebuie să supravieţuim şi nu mă refer la mine, la tine, cel care urmăreşti acest videoclip, mă refer la toţi cei apropiaţi nouă, să ajutăm pentru bunicii, pentru părinţii noştri şi nu luptăm cu inima, aşa cum am făcut-o până acum pe stadion. Azi luptăm cu capul. Respectăm întocmai sfaturile care ne sunt oferite de către autorităţi, lucru care, din punctul meu de vedere, nu este greu, trebuie doar să stăm în casă, nu ni se cere să mergem la război, nu ni se cere să ne riscăm vieţile, ba din contră, ni se cere să ne protejăm. Să nu uităm să mulţumim medicilor şi tuturor celor din sistemul medical pentru toată munca depusă, indiferent de perioada în care ne aflăm, şi să le fim recunoscători pentru că îşi riscă sănătatea în favoarea sănătăţii noastre. Vă mulţumim şi pentru noi, voi sunteţi adevăraţii eroi. Aşa cum am spus întotdeauna, împreună putem învinge orice adversar. O vom face şi acum şi sunt sigur că ne vom revedea curând pe stadion. Iar atunci când veţi simţi mirosul ierbii proapsăt tăiate, ne vom revedea, vom şti că am învins. Vom trage aer în piept şi toată lupta pasivă din această perioadă se va transforma într-un strigăt de luptă. Hai România! Iar inimile noastre vor începe să bată din nou pentru fotbal. Rămâneţi sănătoşi şi să ne vedem cu bine. Doamne ajută!". 

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...