Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta ȚSKA Moscova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ȚSKA Moscova. Afișați toate postările

joi, 3 iunie 2021

HANDBAL: Florentin Pera va antrena pe ȚSKA Moscova. Ce alți români au condus echipe de top din handbalul european

Reșițeanul le succede altor tehnicieni care au activat în străinătate, pe această listă aflându-se Petre Ivănescu, Nicu Nedeff, Ghiță Licu, Radu Voina și Alexandru Buligan.

SCM Rm. Vâlcea a anunțat oficial despărțirea de antrenorul cu care a câștigat titlul național în 2019. „Deși terminăm anul competițional pe a III-a poziție în clasamentul Ligii Florilor MOL, să știți că atât staff-ul tehnic, cât și lotul de sportive au oferit tot ce au avut mai bun pentru a termina pe un loc cât mai superior. Cu toții ne-am dorit să redevenim campioni, dar din păcate condițiile generale din această perioadă ne-au fost potrivnice. Tehnicianul Florentin Pera, alături de antrenorii secunzi Goran Kurtes și Ildiko Kerekes, au reușit pe alocuri minuni în acest sezon competițional, când echipa a traversat momente dificile prin prisma accidentărilor ori perioadele în care a fost pusă în genunchi de situația pandemică. Astăzi (joi, 3 iunie) disputăm o ultimă partidă în acest an competițional, în fața echipei Rapid București. Această întâlnire va fi și ultima în actuala componență, deoarece ne vom despărți de mai multe sportive, dar și de tehnicianul Florentin Pera.

Format ca handbalist la Reșița, oraș în care s-a născut în 18 noiembrie 1979, Florentin Pera a jucat pentru HC Arad (1997-2001) și CS UCM Reșița (2001-2004). Ca antrenor a debutat în 2002, la Liceul Sportiv Reșița. Ulterior a pregătit pe Universitatea Reșița (2004-2006, 2008-2011), Mureșul Tg. Mureș (2006/2007), Cetate Deva (2007/2008), Tomis Constanța (2011-2013), HCM Roman (2013-2016), „U” Alexandrion Cluj (2016/2017), HC Dunărea Brăila (2017/2018) și SCM Rm. Vâlcea (2018-2021). Campion național în 2019, a cucerit Cupa României în 2020, fiind finalist în 2014 și 2016. De asemenea, a triumfat în edițiile 2018 și 2020 ale Supercupei României. Cu HCM Roman a atins optimile de finală ale Cupei Cupelor, în 2015, și Cupei EHF, în 2016.

Plecarea antrenorului Pera este pe undeva surprinzătoare în contextul în care, la începutul lui 2021, se anunța că acesta și-a prelungit contractul cu  formația vâlceană pentru încă un an competițional. Pe de altă parte, se pare că oferta primită de la campioana Rusiei a fost una de nerefuzat. Calificată în Final Four-ul ediției 2020/2021 a Ligii Campionilor, ȚSKA Moscova are planuri mari pentru următorii ani. 

Florin Pera nu este, însă, primul antenor român de handbal care activează la acest nivel. Alți doi  tehnicieni din țara noastră au antrenat formații masculine de top din handbalul european:

Petre Ivănescu – victorie în CCE cu Gummersbach

Născut în București, în 1936, a practicat handbalul la Dinamo București, echipă cu care a câștigat campionatul național de 13 ori și Cupa Campionilor Europeni în 1965. Cu reprezentativa României a cucerit două titluri mondiale (1961 și 1964). Stabilit în RF Germania în 1967, a avut mare succes ca antrenor la VfL Gummersbach, cu care a câștigat Cupa Campionilor (1983), Cupa Cupelor (1979), Supercupa Europei (1979, 1983), Cupa EHF (1982), campionatul Germaniei (1982,  1983) și Cupa Germaniei (1982, 1983). A pregătit, de asemenea, pe TUSEM Essen, cu care a obținut titlul în Germania (1986) și Cupa Germaniei (1991, 1992). Între 1987 și 1989, a fost antrenor al echipei masculine a Germaniei, câștigând cu aceasta Supercupa Națiunilor (1987). În 1987 și 1988 a fost desemnat „Antrenorul anului” în Germania. Între 2003 și 2005, a pregătit echipa masculină a României.

Ghiță Licu – a câștigat Liga Campionilor cu Magdeburg

Legat de Dinamo București, club la care a activat ca pivot între 1964 și 1980, a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1965, titlul național în 1965, 1966 și 1978, precum și Cupa României în 1979. Campion mondial cu România în 1970 și 1974,  a fost medaliat cu argint la JO 1976 și cu bronz la JO 1972. În 1980, a devenit antrenor, fiind secund al lui Oprea Vlase, iar apoi principal la Dinamo. În 1993 a plecat în Germania, unde a antrenat mai întâi echipa de tineret a SC Magdeburg, cu care a câștigat în 1996 titlul național pentru această categorie de vârstă. După trei ani, a fost numit antrenor secund al echipei de seniori și, alături de antrenorul principal Alfreo Gíslason, a condus echipa spre primul titlu național, obținut în 2001, și spre câștigarea, în 2002, a Ligii Campionilor. De asemenea, a mai câștigat Cupa EHF (2001) și Supercupa Europei (2001, 2002). Între ianuarie și iunie 2006, a fost antrenorul principal la Magdeburg.

Pe  lista antrenorilor români care au activat cu succes în străinătate se mai află: 

Nicu Nedeff

Este unul dintre cei mai titrați antrenori de handbal din lume. A făcut parte din staff-ul tehnic al echipelor României care au câștigat șapte titluri mondiale la handbal, dintre care trei cu echipa nfeminină (1956, 1960 și 1962) și patru cu echipa masculină (1961, 1964, 1970 și 1974), plus alte medalii la Campionatele Mondiale și la Jocurile Olimpice de vară. Alături de Nicolae Munteanu, a antrenat echipa franceză US Dunkerque (1989/1990), iar apoi pe ThSV Eisenach (1992), în Germania. 

Radu Voina

Component al echipei României care a cucerit titlul mondial în 1974,  medaliat cu argint (1976) și cu bronz (1972, 1980) la Jocurile Olimpice, a câștigat Cupa Campionilor în 1977, cu Steaua, disputând finalele din 1974  și 1989.  Ca jucător și antrenor la gruparea militară a cucerit 17 titluri de campion. Ca antrenor, a pregătit pe Steaua și Oltchim Rm.  Vâlcea,  echipele naționale masculină și feminină, precum și formațiile franceze de club RC Strasbourg (1991-1996), SC Selestat (1996-2000) și ASL Robertsau (2003-2005).

Alexandru Buligan

Considerat a fi unul dintre marii portari de handbal din istorie, deține recordul de selecții (280) în echipa României. Palmaresul său este impresionant. Ca jucător, a câștigat Liga Campionilor (2001), Cupa Cupelor (2000) și Supercupa  Europei (2000), cu San Antonio, fiind campion în România și Spania. Cu echipa națională, a cucerit medalia de bronz la JO 1984 și la CM 1990. Ca antrenor secund al Spaniei, a fost campion mondial în 2005 și a obținut medalia de argint la CE 2006 și pe aceea de bronz la JO 2008. Cu San Antonio, a disputat finala Ligii Campionilor în 2003 și 2006, cucerind Cupa Cupelor în 2004.

luni, 5 aprilie 2021

OMNISPORT: Asalt în Europa. CSM București e la un pas de o nouă calificare în Final Four-ul Ligii Campionilor

CSMB poate deveni a patra echipă românească de club calificată în semifinalele unei competiții continentale.

Victoria (32-27) obținută la București, cu ȚSKA Moscova, a deschis calea „Tigroaicelor” spre Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal, de la Budapesta (29 și 30 mai). Înaintea lor, alte echipe de club au atacat ierarhiile  europene.

În ciuda problemelor cu care se confruntă  din cauza pandemiei, echipele de club din sporturile de echipă de la noi au avut evoluții remarcabile în Europa. Fetele de la Volei Alba Blaj au izbutit cea mai bună performanță, disputând finala Challenge Cup. Pentru ele aceasta a fost a treia prezență într-un meci cu trofeul pe masă după cele din 2018 (finala Ligii Campionilor) și 2019 (finala Cupei CEV). În cursă spre vârfurile ierarhiei continentale se mai află handbalistele de la Minaur Baia Mare (EHF European League) și baschetbaliștii de la CSM Oradea (FIBA Europe Cup).

Câștigătoare a ediției 2016, la chiar prima sa participare, medaliată cu bronz în 2017 și 2018, CSM București vizează un nou succes în Liga Campionilor. „Ne dorim să fim cei mai buni din Europa, să fim mereu în Final Four, să fim cei mai buni din România și să fim un exemplu pentru cluburile din România”, declara recent Gabriela Szabo, șeful grupării bucureștene. Aceeași dorință o are și Cristina Neagu, jucătoare care a câștigat Liga Campionilor cu Buducnost Podgorica, în 2015, dar care vrea să ridice trofeul deasupra capului și purtând tricoul unei formații din orașul său natal. 

Echipele românești cu evoluții foarte bune în ediția 2020/2021 a cupelor europene

Volei Alba Blaj - finalistă Challenge Cup (volei / feminin)

Minaur Baia Mare - semifinalistă în EHF European Cup (handbal / feminin)

CSM Oradea - semifinalistă FIBA Europe Cup (baschet / masculin)

CSM București – sfertfinalistă Liga Campionilor (handbal / feminin)

SCM Rm. Vâlcea - optimile Ligii Campionilor (handbal / feminin)

Minaur Baia Mare - sfertfinalistă în EHF European Cup  (handbal /  masculin)

Dunărea Brăila - sfertfinalistă în EHF European Cup (handbal / feminin)

Sepsi SIC Sf. Gheorghe - sfertfinalistă în EuroCup (baschet / feminin)  

sâmbătă, 3 aprilie 2021

HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR: CSM București, la un pas de Final Four

Tigroaicele s-au impus cu 32-27 în meciul  tur cu ȚSKA Moscova din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Gruparea bucureșteană i-a dedicat victoria pivotului Crina Pintea, care a împlinit 31 de ani chiar în ziua partidei.

Cu un portar, Grubisic, în zi mare, cu o defensivă atentă și fructificând ocaziile din atac prin opt jucătoare diferite, CSM București a dominat confruntarea, detașându-se la 9 goluri în minutul 36 (24-15)! Câteva ratări ale Cristinei Neagu și Barbarei Lazovic, precum și două eliminări de două minute dictate împotriva pivotului Dragana Cvijic au permis rusoaicelor să reducă diferența. 

După meci, antrenorul Adi Vasile a declarat: „Cred că ȚSKA are o echipă foarte bună și a avut rezultate foarte bune până acum în Liga Campionilor. Am avut o primă repriză perfectă. Am marcat 20 de goluri și am primit 12. A fost o repriză la superlativ. Oricât ne-am fi dorit, este tare greu să repeți o astfel de repriză, unde practic ești la cel mai înalt nivel. În a doua oaspetele au reușit să reducă diferența. Săptămâna viitoare va fi o luptă mare la Moscova.  Sunt încrezător că ne putem califica. Va trebui să avem concentrare, cel puțin în faza defensivă, energia mentală și fizică precum le-am avut în prima repriză”.

Partida de sâmbătă a fost ultima disputată la Bucureşti, în competițiile europene, de Jelena Grubisici (34 de ani).  Cu o evoluție remarabilă în poarta lui CSMB, croata va renunţa la activitatea competițională după acest an competițional. Câștigătoare a Ligii Campionilor cu CSMB în 2016, ea a mai cucerit medalia de bronz în 2017 şi 2018.

Autoare a 6 goluri din 16 aruncări (procentaj 38%), Cristina Neagu a ajuns la un total de 106 în acestă ediție a Ligii Campionilor.  Bucureșteanca ocupa locul 1 în clasamentul golgheterilor competiției, devansând-o pe Ana Gros (104), însă jucătoarea lui Brest a disputat ieri, după închiderea ediției, manșa 1 a „dublei” cu Metz. E de amintit că Neagu a mai câştigat titlul de golgeter al Ligii Campionilor în edițiile 2014/2015 şi 2017/2018.

Manşa retur cu ŢSKA e programată în 11 aprilie, la Moscova. Rusoaicele au izbutit în optimile de finală să se califice deși pierduseră la Ljubljana tot la o diferență de 5 goluri (20-25și 27-21). 

Câştigătoarea dublei manşe se va califica în Final Four, turneu programat la Budapesta în 29 și 30 mai. Deţinătoarea trofeului este formaţia Gyor Eto (Ungaria), care și-a asigurat deja prezența prin succesul categoric (30-19) obținut pe terenul lui Buducnost Podgorica  (Muntenegru).

CSM București -  ȚSKA Moscova 32-27 (20-12)

CSM București: Grubisic (13 mingi parate / 40 de aruncări), Dedu (0 / 1) - Neagu (6 goluri / 16 aruncări), Lazovic (6/9), Cvijic (5/5), Dembele Pavlovic (5/6), Omoregie (3/6), Moisă (3/4), Pintea (2/2), Bazaliu (2/4), Perianu, Klikovac,  Stoica, Fînaru, Smeets, Jipa.

Antrenor: Adi Vasile

ȚSKA Moscova: Sedoikina (2 parade /  15 aruncări),  Masson de Souza (2/11) - Skorobogatcenko (6 goluri / 9 aruncări), Dmitrieva (5/8), Ristovska (5/7), Gorşkova (4/5), Ilina (3/7), Heindahl (3/4), Gorşenina (1/3), Sudakova (0/2), Markova (0/1), Ilarionova (0/1), Rosengren Jacobsen, Rabazulkina.

Antrenor: Olga  Akopian

Arbitri: Javier Alvarez Mata şi Yon Bustamante Lopez (ambii din Spania).

vineri, 2 aprilie 2021

HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR: Elizabeth Omoregie visează la Final Four

Componentă a echipei feminine de handbal CSM București, Elizabeth Omoregie (24 de ani) privește „dubla” cu ȚSKA Moscova, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, cu speranță. 

Centrul sloven spune că visul său este să joace în Final Four: ”Știm ce s-a întâmplat sezonul trecut și în anii din urmă... Sigur nu este doar obiectivul meu, doar că pentru mine ar fi ceva special având în vedere că aș fi în Final Four pentru prima dată. Însă mai avem până acolo, întâi trebuie să demonstrăm că merităm să ajungem în F4. Toate cele patru echipe care ajung în acel punct au șanse să câștige competiția. Este vorba și de noroc, și ziua pe care o prinzi acolo...oricine poate câștiga, dar întâi să trecem noi cu bine peste aceste două meciuri cu ȚSKA și vedem apoi ce se va întâmpla. Am fost la echipa națională și nu am avut meciuri cu miză, doar amicale, și cât am stat acolo m-am gândit mult la aceste meciuri și la cât de importantă este această perioadă de final a sezonului. Chiar m-am gândit mult la aceste două meciuri”, a spus jucătoarea care a venit la CSM București în 2018.

Elizabeth Omoregie a vorbit în termeni elogioși și despre ȚSKA Moscova: ”Echipa este în mare măsură formată din jucătoare din Rusia. Multe dintre ele joacă în echipa națională. Au calități individuale foarte bune, formează un grup puternic. Sunt pentru prima dată în Liga Campionilor și este normal să aibă ambiții mari. Normal, obiectivul oricărei formații este este să ajungă în Final Four. Ele își merită locul în sferturile de finală și cu siguranță vom avea un meci dificil”, a spus sportiva care s-a născut la Atena, în 29 decembrie 1996, dar care și-a petrecut copilăria în Bulgaria.

Meciul tur dintre CSM București și ȚSKA Moscova e programat sâmbătă, 3 aprilie, la ora 17.00, fiind transmis de Digi, Telekom și Look. 

duminică, 27 septembrie 2020

HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR (FEMININ): SCM Râmnicu Vâlcea a suferit al 3-lea eșec în această ediție

Echipa feminină de handbal SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut fără drept de apel (20-30), în deplasare, meciul cu formaţia rusă CSKA Moscova, în al treia etapă din Grupa B a ediției 2020/2021 a Ligii Campionilor. Florentin Pera n-a putut conta pe jucătoarele Kristina Liscevici şi Mireya Gonzalez Alvarez, care au avut rezultat pozitiv la testarea pentru depistarea COVID-19 în urmă cu mai bine de o săptămână.

Cu excepția primei treime a partidei, în care reprezentanta României s-a aflat în câteva rânduri în avantaj pe tabela de marcaj, confruntare a fost dominată clar de gruparea gazdă, care a condus cu 14-11 la pauză și și-a mărit avantajul în al doilea mitan.

Golurile au fost marcate de Elena Mihailicenko (9), Ekaterina Ilina (4), Polina Gorşkova (3), Kathrine Brothmann Heindahl (2), Polina Vedehina (2), Daria Dmitrieva (2), Sara Ristovska (2), Marina Sudakova (1), Olga Gorşenina (1), Natalia Cighirinova (1), Iulia Markova (1), Anastasia Ilarionova (1), Antonina Skorobogatcienko (1), respectiv Marta Lopez (4), Irina Glibko (3), Asma Elghaoui (3), Jelena Trifunovic (2), Evghenia Minevskaja (2), Cristina Florică (2), Zeljka Nikolic (1), Raluca Dăscălete (1), Maren Nyland Aardahl (1), Marta Batinovic (portar) (1).

După meci, Florentin Pera a declarat: „Astăzi am jucat doar în prima repriză. Am avut o apărare bună. Poarta a prins bine. Tactic totul  a decurs normal. Din păcate, am primit două-trei goluri în pre-pasiv. În a doua repriză, am ratat foarte mult. Poarta gazdelor a avut o formă bună. A avut intervenții bune la unul la unu. Noi am ratat mult din extremă și de pe pivot. Spre final, am schimbat jucătoarele și le-am dat șanse și celor mai tinere. ȚSKA a făcut o partidă bună și le felicit pentru victorie. Noi am venit aici cu probleme.Ne-au lipsit două sportive, Mireya Gonzalez și Kristina Liscevic”, 

În etapa viitoare, a 4-a, în 11 octombrie, SCM Râmnicu Vâlcea va juca pe teren propriu, cu Podravka, echipă la care evoluează şi portarul Iulia Dumanska.

Duminică, 27 septembrie, în grupa A, CSM Bucureşti nu va disputa partida cu Rostov-Don. Aceasta a fost amânată de EHF după testări pozitive la COVID-19 în lotul echipei ruse. Alte două echipe din grupa A, FTC Budapesta şi Krim Ljubljana, au cazuri în lot, astfel că sunt mai multe meciuri amânate.

Liga Campionilor la handbal (feminin)

Ediția 2020/2021

Grupa B

Etapa a 2-a, rezultate tehnice

Sâmbătă, 26 septembrie

Podravka - Dortmund 25-26

ȚSKA - Rm. Vâlcea30-20

Duminică, 27 septembrie

Ora 16.00:

Brest - Gyor

Odense - Buducnost

Clasament

1. ȚSKA 5 puncte

2. Brest 4 puncte

3. Odense 4 puncte

4. Gyor 3 puncte

5. Podravka 2 puncte

6. Dortmund 2 puncte

7. Buducnost 0 puncte

8. Vâlcea 0 puncte

Alte rezultate:

Podracka - Buducnost 29-26

Brest - Rm. Vâlcea 28-21

Odense - Dortmund 32-27

ȚSKA - Gyor 27-27

Buducnost Podgorița - ȚSKA Moscova 22-25

Gyor Audi Eto KC - Podravka 43-28

SCM Rm.  Vâlcea - Odense Handbol 21-30

Borussia Dortmund - Brest Bretagne Handball 29-41

Etapa următoare (a 4-a): 

Sâmbătă, 10 octombrie

Ora 18.00:

Gyor - Odense

Buducnost - Brest

Duminică, 11  octombrie

Ora 16.00:

Dortmund - ȚSKA

Ora 17.00:

Rm. Vâlcea - Podravka

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...