Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta menținere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta menținere. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 mai 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Concordia Chiajna s-a impus în prima manșă a „barajului” cu Chindia Târgovişte

Formaţia Concordia Chiajna a câștigat cu 2-1 (0-0), astăzi (sâmbătă, 21 mai), pe teren propriu, meciul cu Chindia Târgovişte, contând ca primă manşă a barajului de menţinere/promovare în Liga 1.

Oaspeţii au condus cu 1-0, prin golul marcat de Florea, în minutul 50. Pentru Concordia au înscris Voicu (min. 58 - penalty) şi Piţian (min. 68 - autogol).

Meciul a fost arbitrat de Marcel Bîrsan.

Celălalt meci de baraj, Universitatea Cluj – Dinamo, este programat la ora 20.30.

Returul se va disputa la 29 mai, cel mai probabil la Ploiești, pe stadionul Petrolul (stadion din Târgoviște e în reconstrucție).

Iată programul meciurilor de baraj:

Sâmbătă, 21 mai

Concordia Chiajna (locul 5 în Liga 2) - Chindia Târgovişte (locul 13 în Liga 1) 2-1

Universitatea Cluj (locul 3 în Liga 2) - Dinamo Bucureşti (locul 14 în Liga 1)

Duminică, 29 mai

Chindia Târgovişte (locul 13 în Liga 1) - Concordia Chiajna (locul 5 în Liga 2)

Dinamo Bucureşti (locul 14 în Liga 1) - Universitatea Cluj (locul 3 în Liga 2)

Concordia Chiajna s-a clasat pe locul 5 în Liga 2, iar Chindia Târgovişte pe locul 13 în Liga 1. Universitatea Cluj a terminat pe locul 3 în Liga 2, iar Dinamo Bucureşti pe locul 14 în Liga 1.

CSA Steaua, echipa care a terminat pe locul 4 în clasamentul ligii secunde, nu a primit dreptul de a juca barajul din cauza situaţiei juridice a clubului. Bucureştenii nu au avut câștig de cauză deși au făcut apel la TAS pentru suspendarea barajului.

miercuri, 2 iunie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: CS Mioveni a promovat în Liga 1 după ce s-a impus la Mediaș, cu Hermannstadt Sibiu

Clasată pe locul 3 în divizia secundă, după Craiova și Rapid, formaţia CS Mioveni a câştigat, astăzi (miercuri, 2  iunie), returul „barajului” cu FC Hermannstadt de menţinere/promovare în Liga 2. Argeșenii s-au impus cu 2-1 după ce în tur a fost 0-0.  

Formația antrenată de Alexandru Pelici a revenit de la 0-1. Golurile au fost marcate de Yazalde (min. 21), respectiv Massaro (min. 71) și Panait (min. 90+3). Sibienii au evoluat în inferioritate numerică după ce Răzvan Dâlbea (minutul 6) și portarul Cristiano (min. 84) au fost eliminați. La meci au asistat aproximativ o mie de spectatori.

Cealaltă partidă din barajul de menținere/promovare pentru Liga 1, FC Voluntari – Dunărea Călăraşi, este programată mâine (joi, 3 iunie), la 20.30. În tur, scorul a fost 2-1 pentru ilfoveni.

Au evoluat formațiile:

FC Hermannastadt: Cristiano – Belu-Iordache, Viera (Pop, 84), Scarlatache, Opruţ – Dâlbea, Alhassan (Bagaric, 78), Buzan (Addae, 10, Aralica, 85), Petrescu, Mayoral, Yazalde. 

Antrenor: Eugen Beza

CS Mioveni: Popescu – Oancea, Garutti, Gherghe, Şerbănică – Işfan (Massaro, 33), Vereş (Chindriş, 61), Şerban (Toma, 61), Coşereanu (Rădescu, 75) – Rusu, Blănaru (Panait, 75). 

Antrenor: Alexandru Pelici

Arbitri: Horaţiu Feşnic - Alexandru Cerei, Marius Marica. Rezervă: Marcel Bîrsan

RUGBY / REC: Olanda a câștigat „barajul” cu Belgia și va juca împotriva României în iulie

Clasată pe locul 1 în Trophy 2019/2020, echipa de rugby a Olandei s-a impus cu 23-21 în fața celei similare a Belgiei. Astfel că batavii vor evolua în ediția 2021/2022 a Rugby Europe Championship.

Programat pe ASUB Rugby Field din Waterloo, în Belgia, meciul de baraj a fost extrem de disputat. Oaspeții au condus cu 13-0, însă belgienii, care au terminat pe ultimul loc în ediția 2020 a REC, au revenit în forță, preluând inițiativa (14-13). Finalul a fost extrem de tensionat, cele două rivale aflându-se succesiv la conducere. Succesul Olandei a fost parafat prin lovitura de pedeapsă concretizată de Weersma, în minutul 76.    

Au marcat: Jadot 1e (min. 57), Torfs 1e (min. 69) De Molder 1e  (min. 74), Williams 3t (min. 57, 69, 74), respectiv Weersma 1e  (min. 34), 2t (min. 34, 71), 3lp (min. 18, 51, 76), Wierenga 1e (min. 71). 

Meciul a fost arbitrat de Andrea Piardi (Italia).

Grație acestei victorii, Olanda revine în Rugby Europe Championship, divizie la care n-a mai participat din 2000.

marți, 11 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Oamenii Chindiei sunt prudenți înaintea returului cu CS Mioveni

Victorioasă (2-0) în prima manșă a barajului de menținere / promovare în Liga 1, cu CS Mioveni, Chindia Târgoviște tratează cu maximă seriozitate confruntarea revanșă de mâine (miercuri, 12 august), ora 18.30.  
Antrenor al formației dâmbovițene, Emil Săndoi a avertizat: „În niciun caz nu vom face greșeala să credem că suntem câștigătorii acestui baraj înainte de retur. Și noi aveam niște probleme pentru această partidă, nu numai adversarii noștri. Ultimele etape din sezon le-am jucat cu cuțitul la os.  Deci nu a fost ușor. Vreau să-i felicit pe jucătorii mei pentru această partidă. Au înțeles că trebuie să fie concentrați și sper să înțeleagă același lucru și pentru partida retur".
Un mesaj asemănător a transmis și Daniel Florea: „Pe noi ne bucură orice victorie.  Că nu am avut prea multe în ultima perioadă. Mai avem un meci de jucat şi încă nimic nu este rezolvat. Când primeşti o astfel de şansă nu poţi să te dai la o parte.  Trebuie să profiţi la maximum de ea şi noi asta încercăm să facem. Şi ei au pierdut promovarea în ultima etapă.  Au avut jocul în mână şi şansa să facă un egal şi să fie în Liga I”.
De partea cealaltă, antrenorul Claudia Niculescu nu și-a pierdut speranța: „E un rezultat meritat pentru gazde. Din păcate, băieţii n-au reuşit să depăşească momentul după ultima etapă cu Petrolul Ploieşti. Când faci greşelile individuale pe care le-am făcut noi echipele din Liga 1 nu te iartă. Diferenţă foarte mare în această seară nu a fost. Greşelile individuale şi-au spus cuvântul. Din păcate le-am făcut noi. La fotbal s-au văzut multe, aşa că în niciun caz nu trebuie să cedăm. Chiar cred că putem face o remontada, dacă nu facem greşelile din seara asta”. 

luni, 10 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Chindia Târgovişte a câştigat prima manşă a barajului cu CS Mioveni

Clasată pe ultimul loc în Liga 1, formaţia Chindia Târgovişte a câștigat cu 2-0 (1-0), astăzi (duminică, 9 august), pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, meciul cu CS Mioveni, ocupanta poziției a 3-a în Liga a 2-a, în prima manşă a barajului de menţinere / promovare în divizia de elită.
Golurile au fost marcate de Bic (min. 14) și Ivancic (min. 74). Returul se va disputa la Mioveni, miercuri, 12 august, de la ora 18.30.
După meci, Emil Săndoi a declarat pentru televiziunile care au transmis partida: „În niciun caz nu vom face greşeala să credem că suntem câştigătorii acestui baraj. Şi noi aveam nişte probleme pentru această partidă. Toate meciurile le-am jucat cu cuţitul la os. Am sperat până în ultimul moment şi la meciul cu Voluntari că în partea cealaltă se poate întâmpla un rezultat care să ne fie favorabil. Am jucat o partidă decisivă cu câteva zile înainte, astăzi iar o partidă decisivă şi peste trei zile iar o partidă decisivă. Din punctul ăsta de vedere suntem dezavantajaţi. Cred că per total este o victorie meritată astăzi, dacă ne gândim şi la ocazii., Dar este un rezultat care din punctul meu de vedere poate să păstreze suspansul”.
De partea cealaltă, Claudiu Niculescu a mărturisit: „E un rezultat meritat pentru gazde. Din păcate băieţii n-au reuşit să depăşească momentul după ultima etapă cu Petrolul Ploieşti. Când faci greşelile individuale pe care le-am făcut noi echipele din Liga 1 nu te iartă. Diferenţă foarte mare în această seară nu a fost. Greşelile individuale şi-au spus cuvântul. Din păcate le-am făcut noi. La fotbal s-au văzut multe, aşa că în niciun caz nu trebuie să cedăm. Chiar cred că putem face o remontada, dacă nu facem greşelile din seara asta”.
Au evoluat următoarele formații:
Chindia Târgovişte: Aioani – Martac, Benga, Dinu, Dumitraşcu – Raţă, Bic – Neguţ (Florea, 58), Yameogo, Şerban (Ivancic, 38) – Berisha (Mihai, 79). 
Antrenor: Emil Săndoi
CS Mioveni: Croitoru – Alexe, Gherghe, Burnea, Beta (Stoica, 71) – Anghelina (Costin,  78), Şerban – Işfan (Massaro, 38), Herghelegiu (Coşereanu, 71), Rădescu – Balint (Măzărache, 78). 
Antrenor: Claudiu Niculescu
Cartonaşe galbene: Şerban (min.  13), Martac (min.  28), Dinu (min.  61), Bic (min.  87), Ivancic (min.  90+2), respectiv Anghelina (min.  49)
Arbitru de centru: Istvan Kovacs
Arbitri asistenți: Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. 
Arbitru de rezervă: Marian Barbu

miercuri, 5 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Reprezentanta Ligii 2 va găzdui „decisivul” barajului de menţinere/promovare

Conform tragerii la sorţi efectuate astăzi (miercuri, 5 august), la Casa Fotbalului, reprezentanta Ligii 1 va fi gazdă în turul barajului de menţinere / promovare în divizia de elită a fotbalului românesc. 
Deocamdată, se  știe că CS Mioveni va fi reprezentanta Ligii 2 la baraj după ce a reuşit să termine pe locul al treilea Play-Off-ul. Echipa care va lupta pentru menţinerea în Liga 1 va fi decisă la finalul Play-Out-ului. Deocamdată, pe această poziție s-ar afla Poli Iași. Însă dacă se adoptă trecerea la 16 echipe în Liga 1 situația se va schimba radical. În sensul că Poli Iași și FC Dinamo s-ar salva de la retrogradare, iar Chindia Târgoviște ar urma să dispute barajul.  
În urma tragerii la sorţi, reprezentanta Ligii 1 va găzdui manşa tur a barajului, în data de 9 august. Returul se va desfășura trei zile mai târziu, la Mioveni, în 12 august. Orele de start vor fi comunicate ulterior.
În urma exprimării opiniei cluburilor din Play-Out-ul Ligii 1, Comitetul de Urgenţă al Federației Române de Fotbal a menţinut, prin decizia din 3 august, programarea iniţială a meciurilor de baraj pentru zilele de 9 şi 12 august 2020.
Învingătoarea barajului în urma celor două manşe va evolua în ediția 2020/2021 a Ligii 1.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...