În contextul în care s-a desprins la 6 puncte de FCSB, care joacă în această seară (ora 21.30), cu Universitatea Craiova, formația transilvană și-a asigurat matematic titlul de campioană. Și aceasta chiar dacă bucureștenii se vor impune și diseară, și la Cluj, săptămâna viitoare. În acest caz, la egalitate de puncte, CFR va fi campioană fiindcă, spre deosebire de rivala sa, nu a beneficiat de „rotunjirea” punctajului după sezonul regular.
Puțin previzibil la sfârșitul anului 2020, succesul formației transilvane s-a datorat lotului experimentat și priceperii antrenorilor care au condus-o și în acest an. Iar dacă Dan Petrescu a menținut-o sus în prima parte a campionatului, atunci când a activat și în grupele Ligii Europa, numirea lui Edi Iordănescu (42 de ani), la începutul lui decembrie 2020, a coincis cu revenirea în forță a CFR-ului. „Nu am fost naiv, când am venit la CFR, nu mă așteptăm să defilăm prin campionat. Nu m-am gândit niciodată că putem, cu trei sau patru etape înainte de finalul sezonului, mai ales în contextul în care se înjumătățesc punctele, noi să avem vreo zece puncte în față și să fim campioni detașați. Era foarte greu, spre imposibil. Am recuperat”, a spus tehnicianul bucureștean. Chiar dacă a terminat sezonul regular pe locul 2, CFR a izbutit să diminueze decalajul de 4-6 puncte pe care îl avea față de FCSB și Universitatea Craiova. Și a izbutit, în premieră pentru anii de când s-a adoptat sistemul play-off / play-out în Liga 1, să câștige titlul deși n-a fost lider după prima parte a campionatului.
Fondată în 1907, CFR Cluj a izbutit și să stabilească și alte recorduri prin succesul de la Botoșani. Gruparea a bifat al 7-lea titlu național, precedentele fiind cucerite în 2008, 2010, 2012, 2018, 2019 și 2020. Cu aceste succese, gruparea a devenit cea mai galonată formație din Provincie, în fotbalul nostru, depășindu-le pe Chinezul Timișoara și UTA, care rămân cu câte 6 fiecare. Pe de altă parte, Camora și colegii lui au izbutit o serie de patru titluri la rând. Ceea ce în ultimele trei decenii n-a mai izbutit decât Steaua, care a avut o serie de șase succese între 1993 și 1998.
FC Botoșani – CFR Cluj 0-1
A marcat: Țigănașu (min. 53 – autogol)
FC Botoşani: Pap - Braun, Chindriş (Târşa, 82), Şeroni (Tîrcoveanu, 62), Ţigănaşu - Caia (Meleke, 4), E. Florescu (Patache, 82), E. Papa - Ashkovski (Fili, 63), Ongenda, Al Mawas.
Antrenor: Marius Croitoru
CFR Cluj: Arlauskis - Cr. Manea, Vinicius, Burcă, Camora - Sigurjonsson (Hoban, 76), Bordeianu, M. Gîdea (Păun, 4 / Pereira, 84) - Deac (Chipciu, 85), Debeljuh (Rondon, 85), Costache.
Antrenor: Edward Iordănescu
Arbitri: Sebastian Colţescu, ajutat de asistenţii Mircea Orbuleţ şi George Neacşu. Rezervă: Viorel Flueran.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu