Tuchel n-a strălucit ca jucător de fotbal. Se poate spune chiar că a fost urmărit de ghinion. Format ca apărător la juniorii lui TSV Krumbach (1979-1988), unde a fost antrenat chiar de tatăl său, și FC Augsburg (1988-1992), Tomas Tuchel a debutat ca profesionist la echipa de liga a doua Stuttgarter Kickers, în 1992. Doar că în aproape doi ani a bifat doar 8 meciuri acolo. În 1994, a plecat la SSV Ulm, club din Regionalliga Sud (divizia a patra din Germania). În 1998, a fost nevoit să renunțe la fotbal din cauza unei accidentări la genunchi.
Obligat să atârne ghetele în cui, Tuchel s-a îndreptat spre antrenorat. Nu înainte de a urma studiile Universității Bade-Wurtemberg din Stuttgart, în administrarea afacerilor. „Retrospectiv vorbind, sunt sigur că studiile mele și diploma au fost foarte importante în realizarea mea”, avea să recunoască în 2009. În același timp, și-a luat și carnetul de antrenor. Însă el activa deja în această meserie din 2000, când fusese soliticat de Ralf Rangnick, un fost antrenor al său, să i se alăture în pregătirea echipelor de juniori ai lui VfB Stuttgart. În 2007, a revenit la Augsburg, iar în 2009 a făcut pasul spre prima ligă germană, semnând cu Mainz.
Promovat principal în locul lui Jorn Andersen, cel care izbutise promovarea, Tuchel a izbutit să-și conducă echipa la o victorie de prestigiu în runda a treia, în fața lui Bayern (2-1). Cu el la timonă, Mainz a terminat acel campionat pe locul 10. În ediția 2010/2011, gruparea a reușit o serie de șapte victorii în primele șapte etape, egalând un record deținut de Bayern Munchen (1995) și Kaiserslautern (2001). Apoi, în timpul iernii, a efectuat un stagiu de pregătire cu echipa în Spania, în centrul lui FC Barcelona. Atunci, Tuchel a studiat metodele de antrenament ale lui Pep Guardiola, inspirându-se din ele. Și cum la finalul campionatului s-a clasat pe locul 5, Mainz s-a calificat în Liga Europa, fiind eliminată în turul 3 preliminar de Gaz Metan Mediaș (1-1 și 1-1, 4-5 la loviturile de departajare). După ce a clasat formația pe locul 13, doi ani la rând, Tuchel s-a despărțit de Mainz în 2014, cu un campionat înainte de încheierea contractului. Iar după un an de pauză, a semnat cu Borussia Dortmund. Și cum noua sa formație s-a clasat pe locul 2, după Bayern Munchen, pierzând finala Cupei Germaniei în fața aceluiași adversar, după lovituri de departajare (3-4), Tuchel a fost desemnat „Antrenorul Anului”. Și deși a cucerit DFB-Pokal în ediția 2016/2017, având cel mai mare procentaj de victorii (65%) pentru un tehnician din istoria lui Dortmund, gruparea a renunțat la serviciile sale.
În mai 2018, Tuchel a semnat cu Paris Saint-Germain, formație cu care a cucerit titlul de campion al Franței în 2019 și 2020, Cupa Franței (2020), Cupa Ligii (2020) și Trophee des Champions (2018 și 2019). Mai mult decât atât, a izbutit să o califice, în premieră, în finala Ligii Campionilor, acolo unde s-a înclinat la limită (0-1) în fața lui Bayern Munchen. Rezultatele mai puțin bune din toamna trecută au făcut ca Tuchel să fie demis în decembrie. A fost o despărțire prin „acordul părților”, ceea ce i-a adus germanului o indemnizație estimată a fi între 7 și 8 milioane de euro.
Recunoscut drept un bun tactician, Thomas Tuchel e apreciat și prin faptul că acordă o importanță foarte mare alimentației sportivilor. La câteva luni după ce a lucrat cu el la Borussia Dortmund, internaționalul Ilkay Gundogan a pierdut patru kilograme, ceea ce a avut un efect pozitiv asupra eficienței sale. Pe de altă parte, Tuchel e cunoscut și pentru faptul că își apără cu tărie ideile. Plecările sale precipitate de la Dortmund și PSG au fost cauzate și de raporturile tensionate cu unele persoane din conducerea celor două cluburi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu