Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 25 mai 2021

FOTBAL / LIGA EUROPA: Spaniolii sunt cu ochii pe Edison Cavani. Gerard Moreno, pericolul nr. 1 pentru United

Programată la Gdansk, mâine (miercuri, 26 mai),la ora 22.00, finala ediției 2020/2021 a Ligii Europa le aduce față-n-față pe Manchester United (Anglia) și Villarreal (Spania). Va fi un duel și între antrenorii celor două grupări, Ole Gunnar Solskjaer și Unai Emery, dar și între atacanții Edison Cavani și Gerard Moreno.

Adversarii își recunosc valoarea, dar nu își ascund ambițiile pentru această finală. Antrenor la britanici, Ole Gunnar Solskjaer a declarat: „Vrem să câștigăm Liga Europa.  Pentru echipă, pentru fani, pentru club, vrem să câștigăm. Atunci când am câștigat în 1999, bineînțeles, aceasta a marcat istoria, dar nu a făcut din mine un jucător mai bun. Asta nu face din noi jucători mai buni, individual, dar ca grup dă convingerea că vei câștiga în continuare. Noi am câștigat confortabil următoarele două campionate. Nu am putut câștiga din nou Liga Campionilor, dar am câștigat ca grup. A fost dificil pierzând patru semifinale. Acum suntem în finală. Și cred că suntem  pregătiți pentru etapa următoare”.

Aflat la a 5-a finală în Liga Europa, Unai Emery s-a declarat mândru de reușita formației sale: „Sunt mândru pentru că noi știm cât de important a fost și că Arsenal este o foarte bună echipă. Cred că am meritat calificarea. Finala cu Manchester United va fi foarte dificilă. Vom încerca să oferim cea mai bună evoluție suporterilor noștri și să dovedim că merităm să  ne luptăm pentru acest trofeu”.

Un duel interesant se anunță a fi cel dintre oamenii de atac ai celor două finaliste. Englezii vor miza pe Fernandes Bruno (18 goluri marcate în Premier League, anul acesta), Marcus Rashford (11) și Edison Cavani (10), iar ibericii pe Gerard Moreno (23 de goluri înscrise în ultima ediție a LaLiga). Fundaș la Villarreal, Raul Albiol l-a descris pe uruguayanul ce joacă pentru United: „Știm ce mare jucător este. Că  este în formă și că marchează în continuare. Pentru mine, a fost ciudat că el a rămas prea mult timp fără echipă după ce și-a încheiat contractul cu PSG. A găsit la Manchester un loc unde fotbalul trăiește. El are fotbalul în sânge”.

Transmisă la Digi, Look și Telekom, finala Ligii Europa va fi arbitrată de francezul Clement Turpin. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...