Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 17 mai 2021

FOTBAL / BELGIA: Ladislau Boloni, dat printre posibilii antrenori ai echipei belgiene RFC Seraing

Demis recent de la conducerea tehnică a echipei Panathinaikos Atena, Ladislau Boloni (68 de ani) ar putea reveni în Belgia, pe banca unei nou-promovate. Pentru tehnicianul mureșan, aceasta ar fi patra experienţă în Belgia, după ce a pregătit formaţiile Standard Liege, Antwerp şi Gent. Potrivit dhnet.be citată de news.ro, RFC Seraing a revenit în prima ligă după 25 de ani și s-ar afla în căutarea unui nou antrenor.

Gruparea fondată în 1922 a câştigat barajul de promovare/menţinere cu Waasland-Beveren (1-1 acasă şi 5-2 în deplasare). Și potrivit sursei mai sus citată, aceasta se va despărţi de antrenorul cu care a obţinut această frumoasă performanţă, Emilio Ferrera. Pe de altă parte, s-a menționat că printre antrenorii vizaţi de conducerea formaţiei din oraşul de pe Râul Meuse se află Franky Vercauteren, Michel Preud'homme şi Ladislau Boloni.

Contactată în legătură cu numirea unui nou tehnician, conducerea lui Seraing nu a făcut multe comentarii pe această temă: "Nu vorbim despre Ladislau Boloni, Michel Preud'homme sau alţii în acest moment. Avem un antrenor sub contract. În ziua când acest lucru nu va mai fi, voi vedea...", a declarat preşedintele Mario Franchi.

În vârstă de 67 de ani, Boloni a pregătit ultima dată formaţia greacă Panathinaikos Atena. El preluase conducerea tehnică a echipei , Numit în 19 octombrie 2020, în locul spaniolului Dani Poyatos, acesta a fost demis în 11 mai. La preluare, după patru etape, echipa din Atena se afla pe locul 11 cu două puncte, iar la plecarea tehnicianului român ocupa locul 5, cu 52 de puncte, însă fără şanse de a prinde cupele europene. Campion al Europei cu Steaua, în 1986, internațional român de fotbal (108 selecții), Ladislau Boloni a debutat ca antrenor în 1992, ca secund la AS Nancy. Apoi, el a fost promovat principal, rămânând în funcție din 1994 până în 2000. Pe lista echipelor pe care le-a pregătit se mai află Sporting Lisabona (2001-2003), unde l-a promovat pe Cristiano Ronaldo, Rennes (2003-2006), AS Monaco (2006), Al-Jazira (2007/2008), Standard Liege (2008-2010), Al-Wahda (2010), Lens (2011), Al-Khor (2012-2015), Al-Ittihad Djeddah (2015), Antwerp (2017-2020) și KAA Gent (2021). În 2009, el a câștigat titlul de campion al Belgiei, cu Standard Liege, fiind declarat antrenorul anului.

Fondată în 1922, Royal Football Club Seraing a activat mult timp la Boussu. În 2014, clubul s-a mutat în Seraing, preluând numele Seraing United. Un an după aceea, s-a transformat în RFC Seraing ca un omagiu pentru precedentele două formații de acolo. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...