Cum formația sa a ratat câștigarea campionatului, terminând pe locul 3, Ouzounidis își vedea poziția amenințată de un eventual eșec și în Cupa României. Tocmai de aceea, după finală tehnicianul nu și-a ascuns emoțiile și nemulțumirile. "Am fost un meci bun, mai ales pentru fani. Pentru noi a fost foarte, foarte greu. În primele 30 de minute, am jucat foarte bine. Când jucăm foarte repede, când schimbăm benzile, când facem multă mişcare... Apoi ne-am pierdut capul. Am încercat atacuri rapide fără să gândim. Aici trebuie să muncim mult anul viitor, pentru a fi mai buni, deoarece cred că avem calitatea de a face asta”, a spus antrenorul, care a subliniat apoi că „Astra nu merita să meargă în liga a doua. A făcut meciuri bune, dar şi-a pierdut încrederea, în play-out. Are jucători buni, cu calitate”.
Ouzounidis a evidențiat și evoluția lui Dan Nistor: „Când are momente bune, este un jucător excepţional, dar trebuie în acelaşi timp să se controleze mai mult”. Elogiat de toată lumea, Nistor a declarat și el pentru televiziunile care au transmis confruntarea: "Meritam victoria în primele 90 de minute. Am dominat jocul. Din păcate, ne-am relaxat puţin, dar e bine că ne-am revenit şi am câştigat. Ştiam că Astra are echipă bună. Îmi pare rău că au retrogradat. Am mulţi prieteni acolo. Băiatul meu mi-a spus că dacă nu marchez, nu mai am ce căuta acasă. Aşa că la asta m-am gândit înainte de a şuta. Cred că meritam să fiu omul meciului. Am dat un gol şi două pase de gol... Poate trebuia să dau două goluri şi două pase de gol. Asta e. Aşa au decis oamenii, premiul a mers la altcineva. Parcă întineresc, am 33 de ani, sunt ca vinul, mă bucur că pot alerga şi pot ajuta echipa. Va fi frumos că în Craiova sunt două echipe, una care a promovat şi alta care a câştigat Cupa", a declarat Nistor la Digisport.
Grație succesului din Cupa României, Universitatea Craiova va merge direct în turul 2 preliminar al UEFA Europe Conference League.
Astra - CSU Craiova, scor 3-2
Au marcat: Găman (min. 17 - penalty), Boe-Kane (min. 90+3), respectiv A. Ivan (min. 14), Nistor (min. 99), Screciu (min. 113).
Astra: M. Popa - Hugo Sousa (Riza, 68), Jovanovici, Găman, Lamanje - Boe-Kane, Canadija, Crepulja (Adeshina, 118) - Stahl (Balaure, 67), Krpici, V. Gheorghe (D. Gheorghe, 118).
Antrenor: Ionuţ Badea
CSU Craiova: Pigliacelli - Vătăjelu, M. Constantin (Acka, 74), Bălaşa, Bancu - Mateiu (Tudorie, 74), Cicâldău, D. Nistor - Cîmpanu (Camara, 66 / Fedele, 109), A. Ivan, Baiaram (Screciu, 74)
Antrenor: Marinos Ouzounidis
Arbitri: Horaţiu Feşnic - Octavian Şovre şi Alexandru Cerei. Rezervă: Florin Marcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu