Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 19 octombrie 2021

TENIS: Sportivii nevaccinaţi nu vor putea participa la Australian Open și JO de iarnă de la Beijing

Organizatorii Australian Open au anunțat că jucătorii nevaccinaţi nu vor primi viză pentru a participa. De asemenea, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, prezența va fi condiționată fie de vaccinare, fie de intrarea într-o carantină de 21 de zile. 

Decizia adoptată la AO a fost confirmată de şeful statului Victoria, Daniel Andrews: "Nu cred că jucătorii nevaccinaţi vor obţine viza pentru a veni aici. Dar, dacă o vor obţine, sigur vor sta în carantină mai multe săptămâni", a declarat Andrrews, care s-a exprimat după ce liderul mondial Novak Djokovici a afirmat că nu ştie dacă va merge la Melbourne.  Jucătorul sârb nu este de acord cu restricţiile drastice şi refuză să spună dacă este vaccinat. ”Personal, mă opun vaccinării și nu aș vrea să fiu forțat de cinev”, a declarat numărul 1 mondial în aprilie 2020.

Lumea tenisului a fost împărțită în două tabere din momentul în care s-a pus problema vaccinării. Aflat printre oponenți, jucătorul grec Stefanos Tsitsipas a anunțat luni, 20 septembrie, că se va vaccina. Și aceasta deși cu o lună înainte, sportivul considera inutil sau chiar periculos vaccinul împotriva Sars-Cov-2. 

Australian Open nu este singura competiție importantă la care participanții trebuie să prezintă dovada imunizării. Recent, într-o conferință de presă, preşedintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat că aproape întreaga delegaţie care va participa la JO de iarnă de la Beijing este vaccinată: "Noi suntem în parteneriat cu Institutul Cantacuzino. Urmează competiţii la care sportivii români vor participa. La JO de la Beijing, din 2022, toată lumea trebuie să fie vaccinată. Nu se permite accesul în China dacă nu eşti vaccinat, doar cu carantină prealabilă de 21 de zile, dar procentul este unul aproape de sută la sută în ceea ce priveşte acest subiect şi este un gest de normalitate în această perioadă. Sportul reprezintă acea pandemie pozitivă din mai multe puncte de vedere şi noi suntem încântaţi că putem oferi acea speranţă, acea încredere tuturor celor care practică sportul şi să-i invităm pe cei care nu practică sportul să se înscrie în această echipă, cultură de a face sport", a spus Covaliu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...