Operațiunea se va derula, conform aceleiași surse, prin Bursa de la New York. Suma reprezintă 8% din partea deținută de americani și care are o valoare totală de 186,86 milioane de dolari. Se amintește, totodată, că familia Glazer a fost contestată vehement de o parte a fanilor lui Manchester United. În 2 mai anul acesta, cu câteva ore înainte de meciul din Premier League cu FC Liverpool, sute de fani ai echipei Manchester United au pătruns în stadionul „Old Traford”, ajungând pe gazon. Aceștia au cerut plecarea proprietarilor americani. Nemulțumiți de câțiva ani de rezultatele echipei lor, suporterii au reacționat și după implicarea în proiectul Super Ligii Europene. Cei mai duri dintre fani au rupt cordonul de poliție și au pătruns pe „Old Trafford”, ajungând pe gazon, dar şi la vestiare. Un protest a avut loc şi în fața hotelului în care au fost cazaţi jucătorii echipei Manchester United. Cum echipele și arbitri n-au putut să se deplaseze la arenă s-a decis amânarea startului meciului.
Protestele fanilor lui Manchester United au început chiar în anul 2005, când familia Glazer a cumpărat clubul. Atunci, un grup a înființat o altă formație, „Adevărata Manchester United”, și au înscris-o în prima divizie zonală. Un alt protest s-a desfășurat în ianuarie 2020, când un grup de 20 de fani i-au vandalizat proprietatea lui Ed Woodward, omul din conducerea clubului considerat vinovat pentru parcursul dezastruos din ultimii ani. Aceștia au aruncat cu torțe și fumigene, iar pe gard a fost scris mesajul, „Vei muri, vei muri”.
Familia Glazer a cumpărat pe Manchester United în 2005, pentru 790 milioane de lire sterline (circa 1,1 miliarde de euro la acea vreme).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu