Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 4 octombrie 2021

FOTBAL: UEFA susține că organizarea Campionatului Mondial o dată la doi ani ar fi „nefastă” pentru fotbalul feminin

Într-un comunicat difuzat de Uniunea Europeană de Fotbal Asociația (UEFA) și mai multe federații de pe „Bătrânul Continent” se subliniază că organizarea Campionatului Mondial o dată la doi ani ar afecta fotbalul feminin. Acesta este una dintre pozițiile ostile ideii lansate de forul mondial.

În urmă cu câteva săptămâni, Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) a propus ca principala competiție la nivel planetar să se desfășoare din doi în doi ani, și nu ca până acum, din patru în patru ani. Proiectul a fost primit cu opoziție de forul european, care a denunțat metodele folosite de FIFA pentru a-l materializa. Mai mult decât atât, UEFA consideră că organizarea acestei competiții atât de des ar avea efecte nefaste asupra dezvoltării forbalului feminin. Se subliniază că ar exista „un mai mare risc de accidentare, dar și asupra sănătății mentale pentru tinerele jucătoare de nivel înalt”. S-a estimat că fotbalul feminin își va pierde „viabilitatea financiară” din cauza „saturației pieții”.

Potrivit lequipe.fr, respectivul text a fost semnat de reprezentanții unor federații importante din Europa, precum acelea din Anglia, Germania, Italia și Țările de Jos. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...