Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 4 octombrie 2021

FOTBAL / UCRAINA: Mircea Lucescu e mulțumit după „nulul” cu Şahtior Doneţk

La puțin timp după derby-ul campionatului de fotbal al Ucrainei, Dinamo Kiev - Şahtior Doneţk (0-0), antrenorul Mircea Lucescu a subliniat că echipa lui a făcut mai puţine greşeli faţă de partida din Supercupa Ucrainei, pierdută (0-3) în faţa rivalilor.

Tehnicianul român a estimat că ”rezultatul reflectă ceea ce s-a întâmplat pe teren şi cum au jucat ambele echipe. Două echipe care practică stiluri diferite. Şahtiorul are tehnica bună a jucătorilor brazilieni. Noi avem o bună organizare a jocului şi contraatacuri rapide. Astăzi a fost acelaşi joc ca în Supercupă. Oricine ar fi înscris primul ar fi dictat cursul jocului. Astăzi am făcut mai puţine greşeli. I-am oferit adversarului mai puţine oportunităţi de a contraataca. Desigur, ei au vrut foarte mult să câştige, dar şi noi am vrut cu adevărat să nu pierdem. Nu mă mai interesează Supercupa. A trecut deja. Cel mai important lucru este că am câştigat campionatul şi Cupa Ucrainei", a declarat Lucescu, potrivit site-ului oficial al clubului din capitala Ucrainei.

Antrenată de Mircea Lucescu, Dinamo Kiev a remizat (0-0), duminică seară, pe teren propriu, cu Şahtior Doneţk, într-un meci din etapa a zecea a campionatului Ucrainei. Gruparea din capitală este lider în clasament, cu 26 de puncte (opt victorii, două remize), iar Şahtior este pe 2, cu 23 de puncte (şapte victorii, două remize, o înfrângere).

Numit la Dinamo Kiev în iulie 2020, Lucescu a antrenat pe Şahtior în perioada 2004-2016.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...