Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 28 aprilie 2021

TENIS / WTA: Irina Begu s-a calificat pe tabloul principal la Madrid Open

Ocupantă a locului 75 mondial şi favorită cu numărul 14, Irina Begu s-a calificat pe tabloul principal al turneului de categorie WTA 1.000 Madrid Open, dotat cu premii în valoare totală de 2,5 milioane de euro. Bucureșteanca se alătură astfel Simonei Halep și Soranei Cîrstea, acceptate direct datorită locului WTA deținut, precum și Anei Bogdan, venită tot din calificări.

Irina Begu a învins-o cu 6-3, 6-3, astăzi (miercuri, 28 aprilie), în turul 2 al calificărilor, pe sportiva elveţiană Stefanie Voegele, locul 127 WTA. Confruntarea a durat o oră şi 31 de minute. Prin accederea pe tabloul principal, Begu şi-a asigurat un premiu de 12.655 de euro şi 30 de puncte WTA.

De calificări a trecut și Ana Bogdan (102 WTA), care a învins-o cu 4-6, 6-3, 6-4, în două ore şi şase minute, pe japoneza Nao Hibino, favorită 20 şi ocupantă a locului 82 WTA.

Favorită trei a turneului pe care l-a câștigat de două ori până acum, Halep va juca în primul meci contra ibericei Sara Sorribes Tormo (46 WTA), în timp ce Sorana Cîrstea va evolua împotriva americancei Jessica Pegula, ocupanta poziției 33 WTA. 

Programat între 29 aprilie și 8 mai, la Madrid, turneul de categoria WTA 1.000 se va desfășura pe zgură.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...