Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 28 aprilie 2021

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR: Chelsea a scos un egal la Madrid, cu Real, Benzema e al 4-lea marcator al competiției

Programată pe stadionul „Alfredo di Stefano”, prima semifinală a ediției 2020/2021 a Ligii Campionilor a avut-o în prim-plan pe Chelsea Londra, care a terminat la egalitate, 1-1 (1-1), cu Real Madrid. În cealaltă semifinală, programată astăzi (miercuri, 28 aprilie), la ora 22.00, se înfruntă  Paris Saint-Germain și Manchester City.

Mult mai activi din start, englezii au deschis scorul în minutul 14. Bine servit de Rudiger, Pulisic a preluat în exterior, apoi s-a întors spre centrul careului şi, după ce l-a driblat pe Courtois, ieşit să-l blocheze, a înscris cu un şut de la 11 metri. Real Madrid a reușit să egaleze la o fază fixă, în minutul 29: Marcelo a centrat de pe stânga, Casemiro a retransmis balonul în careul mic, cu capul, Militao l-a deviat mai departe, tot cu capul, iar Benzema l-a preluat şi l-a expediat în poartă din poziţie centrală.

Cu acest gol marcat, al 71-lea, francezul a devenit al patrulea marcator din istoria Ligii Campionilor. El l-a egalat pe Raul, fostul atacant al lui Real Madrid. Cu mențiunea că Benzema a disputat mai puține meciuri decât omologul său spaniol, 129 față de 142. Pe podium se află Robert Lewandowski (73 goluri), Lionel Messi (120 goluri) și Cristiano Ronaldo (134 goluri).

Au evoluat următoarele echipe:

Real Madrid: Courtois - Carvajal (Odriozola, 77), Varane, Militao, Nacho, Marcelo (Asensio, 77) - Modrici, Casemiro, Kroos - Benzema (Rodrygo, 90+2), Vinicius (Hazard, 66). 

Antrenor: Zinedine Zidane

Chelsea: Mendy - Azpilicueta (James, 67), Christensen, Silva, Rudiger, Chilwell - Kante, Jorginho - Pulisic (Ziyech, 66), Werner (Havertz, 66), Mount. 

Antrenor: Thomas Tuchel

A arbitrat Danny Makkelie (Olanda)

Liga Campionilor

Semifinale

Marți, 27 aprilie

Real Madrid - Chelsea Londra 1-1

Returul se va juca în 5 mai

Miercuri, 28 aprilie, ora 22.00

Paris Saint-Germain - Manchester City

Returul e programat în 4 mai

Finala este programată în 29 mai, la Istanbul, pe Stadionul Olimpic „Ataturk”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...