Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 16 aprilie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: Hegemonia CFR-ului continuă. Formația din orașul transilvan a câștigat pentru a patra oară Supercupa României la fotbal

Oamenii lui Edward Iordănescu au dominat confruntarea cu FCSB, impunându-se (4-1) la loviturile de departajare. Ei au dovedit încă o dată că știu să joace partidele cu trofeul pe masă.

Hegemonia CFR-ului în fotbalul românesc continuă. Din 2008 încoace, gruparea din centrul Transilvaniei a câștigat 14 trofee pe plan intern: 6 titluri de campioană, 4  Cupe și tot atâtea Supercupe ale României. Adică de două ori mai multe decât principala rivală, FCSB. Iar superioritatea clujenilor a fost dovedită și în finala de joi seara, de la Ploiești, care a fost dominată de aceștia. Iar principalul  secret al reușitei lor a fost că au tratat cu seriozitate partida. "Nu a fost uşor, cu toate că ne-am creat multe ocazii. Cred că din primul minut până în ultimul am arătat că ne dorim să marcăm şi să câştigăm. Am tratat serios pentru că aşa tratăm orice joc şi pentru că a fost un trofeu pe masă pe care l-am dorit”,  a declarat Edi Iordănescu. Victorios pentru a doua oară în Supercupă,  acesta a recunoscut că își dorește și titlul național. Și a dedicat succesul părinților săi. „Dacă ar fi să dedic acest trofeu, care este al doilea pentru mine, îl dedic părinţilor mei, care au făcut pentru mine cât pentru trei vieţi. Mulţumesc, de asemenea, familiei, care mă înţelege şi mă acceptă!", a spus Iordănescu, care a transmis și o avertizare: „Atunci când echipa mea este atacată, jucătorii mei sunt atacaţi sau munca echipei este atacată, voi fi primul care voi lua atitudine. Și nu mai ţin cont de nicio ierarhie”.

Confruntată cu probleme de efectiv, FCSB s-a limitat la un joc axat pe defensivă, iar  efectuarea a cinci schimbări la pauză a stârnit nedumerire în contextul în care au fost înlocuiți jucători capabili să facă diferența. Chestionat pe  acest subiect,  antrenorul Anton Petrea a declarat: „Avem probleme cu jucătorii accidentaţi de ceva timp.  Au mai apărut şi alţii şi a trebuit să gestionăm cât de cât finala asta. Ne pregătim pentru play-off. Acesta este obiectivul principal”, a spus tehnicianul, care a devenit mai apoi ironic: „Am intrat în istoria modernă şi contemporană a fotbalului”, a concluzionat antrenorul FCSB.

CFR – FCSB 0-0 

(4-1 la lovituri de departajare)

CFR Cluj: Arlauskis - Manea (Ciobotariu, 72), Ben Youssef, Burcă, Camora - William Soares (Sigurjonsson, 83), Hoban, Gâdea (Rondon '8) - Deac, Debeljuh (Păun, 72), Costache (Chipciu, 72). 

Antrenor: Edward Iordănescu

FCSB: Vlad - Ov. Popescu, Nedelcu, Haruţ, Panţîru - Moruţan (Şut, 46), Oaidă (Creţu, 46), Simion - Vână (Radunovici, 46), Fl. Tănase (Istrate, 46), Oct. Popescu (Perianu, 46). 

Antrenor: Anton Petrea.

Arbitri: Radu Petrescu - Mircea Grigoriu şi Marius Marica. Rezervă: Iulian Dima

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...