Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 12 aprilie 2021

RUGBY / ITALIA: Fost antrenor al României, Massimo Cuttita a murit la 54 de ani răpus de Covid-19

Component al staff-ului tehnic al echipei de rugby a României în 2017 și 2018, jucător cu 70 de meciuri pentru naţionala Italiei, Massimo Cuttitta  (54 de ani) a murit răpus de Covid-19. Mama lui decedase cu două zile înainte, din același motiv.

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, Federația Română de Rugby și-a exprimat „regretul față de dispariția fulgerătoare, la numai 54 de ani, a fostului antrenor al pachetului de înaintare al Stejarilor, Massimo Cuttitta. Acesta s-a stins din viață duminică seara, la un spital din Albano (o localitate din apropierea Romei) în urma complicațiilor provocate de Covid-19. O veste care a zguduit rugbyul mondial, acesta fiind unul dintre antrenorii specialiști ce pregătesc pachetul de înaintare, dar și unul dintre marii jucători ai naționalei Italiei, căpitan al echipei pentru care a evoluat în 70 de meciuri. Massimo Cuttitta și mama acestuia, Nunzia, se aflau internați la spitalul din Albano, în urma infectării cu Covid-19, de la sfârșitul lunii martie. Starea lor de sănătate s-a înrăutățit, fiind mutați la terapie intensivă și intubați, însă vineri s-a stins din viața mama acestuia, iar duminică după-amiaza, fostul rugbyst”.  

Născut în 2 septembrie 1966, la Latina, Massimo Cuttitta a crescut la Durban, în Africa de Sud, descoperind acolo sportul cu balonul oval. Specializat pe postul de pilier, a evoluat pentru reprezentativa Italiei între 1990 și 2000, izbutind cu aceasta câteva victorii istorice (inclusiv acel 40-32 cu Franța, la Grenoble, în 1997) care au permis acceptarea în Turneul devenit al celor 6 Națiuni. De altfel, el a jucat în primele patru meciuri ale Italiei în Six Nations 2000 (ultimele sale selecţii) şi a participat la Cupele Mondiale din 1991 şi 1995. În cele 70 de meciuri disputate pentru peninsulare a marcat 29 de puncte (6 eseuri). De asemenea, a fost căpitanul primei reprezentative de 19 ori.

Ca jucător a evoluat pentru Aquila Rugby (1985-1988), AC Milan Rugby (1988-1997), Harlequins (1997/1998), Rugby Calvisano (1998/1999), Rugby Bologna 1928 (1999-2001, 2003/2004), Amatori Alghero (2002/2003)și Rugby Leonessa 1928 (2004/2005).

După ce a abandonat activitatea competițională, a lucrat ca antrenor pentru pachetul de înaintare cu AC Milan (1996/1997), Rugby Bologna 1928 (2003/2004), Rugby Leonessa 1928 (2004-2006), Edinburgh Rugby (2006/2007), Aquila Rugby (2007/2008, 2015/2016) și Jersey Reds (2016-2021). De asemenea, a lucrat cu înaintașii Scoției (2009-2015) și ai României (2017-2018).  

Poreclit "Maus", Massimo Cuttitta avea un frate geamăn, Marcello, care a jucat aripă de treisferturi şi a disputat trei Cupe Mondiale cu echipa Italiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...