Echipele feminine de handbal Minaur Baia Mare şi Dunărea Brăila şi-au aflat, astăzi (joi, 26 noiembrie), adversarele din faza grupelor ediției 2020/2021 a EHF European League. Meciurile vor debuta în 9-10 ianuarie 2021.
Reprezentantele țării noastre vor evolua alături de grupări reprezentând țări cu handbal de nivel înalt. Ceea ce nu este o surpriză ținând cont că s-au disputat și tururi preliminare. Potrivit tragerii la sorţi, Minaur Baia Mare va evolua în grupa C, alături de Astrakhanocika (Rusia), Storhamar (Norvegia) și Thuringer (Germania), iar Dunărea Brăila a fost repartizată în grupa D, cu Siofok (Ungaria), Kuban Krasnodar (Rusia) și Fleury (Franţa).
În celelalte două grupe vor juca Herning-Ikast Handbold (Danemarca), Vaci NKSE (Ungaria), HC Zvezda (Rusia), Paris 92 (Franța), în Grupa A, respectiv Lada Togliatti (Rusia), Kastamonu (Turcia), Nantes AH (Franţa), MKS Lublin (Polonia), în Grupa B.
La tragerea la sorți de la Viena, Minaur Baia Mare a fost inclusă în prima urnă valorică, iar Dunărea Brăila în cea de-a doua.
Meciurile din grupe vor începe în 9-10 ianuarie 2021. Primele două clasate din cele patru grupe se vor califica în sferturile de finală ale competiţiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu