Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 14 noiembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Pablo Cortacero anunță că a trimis o primă tranșă de bani la FC Dinamo

Dinamo susține astăzi, la ora 21.00, restanța cu Astra Giurgiu. În contextul în care presa a scris despre un posibil boicot din partea unor jucători deranjați că nu sunt plătiți, acționarul majoritar al clubului FC Dinamo București, Pablo Cortacero a transmis din Spania, un mesaj către toți suporterii echipei din Ștefan cel Mare, publicat pe site-ul oficial.

Oficialul dă asigurări că situația financiară a grupării se va rezolva: "Vreau să transmit mai întâi scuze sincere pentru situația în care se află Dinamo în acest moment. Întârzierea plăților și gestionarea deficitară a acestei societăți au făcut ca incertitudinea să se instaleze în rândul suporterilor și în cadrul clubului. Prin acest comunicat, vreau să transmit liniște și să precizez că astăzi a fost făcută o primă plată pentru salarii și furnizori, banii urmând să intre în conturile clubului la începutul săptămânii viitoare. Astăzi s-a procedat la convocarea membrilor Consiliului de Administrație pentru majorarea capitalului social al clubului cu suma de 5 milioane de euro. Sunt conștient de dificultățile în care se află clubul în această perioadă, dar le transmit tuturor fanilor un mesaj de angajament față de Dinamo. Sunt implicat total în acest proiect, nu am avut și nu am intenția de a-l abandona!", spune Pablo Cortacero pentru www.fcdinamo.ro.

Confruntarea Dinamo - Astra este cu atât mai importantă cu cât ambele formații se află în subsolul clasamentului Ligii 1, pe ultimele două locuri. Programată inițial la începutul lunii, disputa a fost amânată după ce mai mulți jucători de la Astra au avut rezultat pozitiv la testarea COVID-19. Atunci, s-a spus că reprogramarea partidei o avantajează pe Dinamo, care își poate rezolva problemele cu care se confrunta. Cele sportive, de omogenizare a echipei, precum și cele administrative. Ceea ce nu pare a se fi și întâmplat. Într-o intervenție la Digi Sport, Cosmin Contra a declarat că gruparea bucureşteană este într-o situaţie „destul de gravă” la nivel administrativ şi financiar: „Datoria mea ca antrenor, împreună cu jucătorii, este să încercăm să ne antrenăm foarte bine şi pe plan sportiv să încercăm să scoatem echipa din subsolul clasamentului. Sunt nemulţumiri, dar trebuie să strângem rândurile şi să încercăm să ne facem treaba foarte, foarte bine. Avem nevoie de o victorie pentru ca pe plan sportiv  lucrurile să se calmeze”, a spus antrenorul principal de la Dinamo, care a adăugat: ”Am vorbit cu Cortacero. Mi-a spus că banii au fost trimişi, dar să vedem când vor ajunge. Au mai fost trimişi şi luna trecută. De vreo şase ori au fost trimişi până acum şi nu au ajuns”, a spus Contra, despre care se spune că ar putea fi înlocuit cu Gheorghe Mulțescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...