Fundaş al echipei Preston North End, Darnell Fisher (26 de ani) va fi cercetat de Federaţia Engleză de Fotbal (Football Association), pentru un gest indencent comis la meciul cu Sheffield Wednesday (1-0), din etapa cu numărul 12 a Ligii secunde (Championship).
În înregistrările video care circulă pe reţelele de socializare, se observă cum, la un corner al oaspeţilor, Fisher l-a tras de două ori de organele genitale pe Callum Paterson de la Sheffield. Incidentul nu a fost sancţionat de arbitrul David Webb.
Potrivit theguardian.co.uk, astfel de gesturi au mai fost înregistrate în meciuri de rugby şi au fost sancționate cu asprime. Englezul Joe Marler a primit zece săptămâni de suspendare pentru un gest asemănător în partida cu Ţara Galilor, din Turneul celor 6 Națiuni, de la începutul acestui an.
Născut în Reading,în 4 aprilie 1994, Darnell Fisher a mai evoluat la Celtic Glasgow (2013-2015), Saint Johnstone FC (2015/2016) și Rotherham United (2016/2017). El activează la Preston North End din 2017, răstimp în care a susținut 80 de meciuri pentru această formație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu