În comunicatul postat pe site-ul oficial și rețelele sociale se specifică: „În cursul zilei de ieri, Universitatea Craiova şi Cristiano Bergodi au ajuns la un acord privind încetarea raporturilor contractuale. Îi mulţumim şi îi urăm mult succes în carieră. În perioada imediat următoare, echipa va fi condusă de Corneliu Papură, ajutat de Dragoş Bon, Gheorghe Ciurea, Florinel Luţă, Robert Tufişi, Cornel Blejan şi Daniel Ene".
Cristiano Bergodi (56 de ani) conducea Craiova din luna mai, ocupând locul 2 în ediția 2019/2020 a Ligii 1. Fost jucător la Lazio (1989-1996), Pescara (1984-1989) și Padova (1996-1999), acesta a antrenat pe lângă formații italiene precum Sassuolo (2003/2004), Modena (2010-2012, 2016), Pescara (2012/2013) și Brescia (2013/2014), și echipe din România ca CFR Cluj (2006/2007), Rapid (2007/2008), Poli Iași (2009), FCSB (2009), ASA Tg.Mureș (2015) și FC Voluntari (2018/2019).
Fost jucător al Universității Craiova, Corneliu Papură (46 de ani) a condus formația din Bănie, ca antrenor principal, de două ori în ultima vreme. Prima dată, după demiterea antrenorului italian Devis Mangia, din aprilie 2019 şi până la finalul ediției trecute de campionat. Și a doua oară, după plecarea lui Victor Piţurcă, în luna ianuarie. El a mai fost antrenorul echipei a doua a CSU Craiova şi secund al lui Victor Piţurcă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu