Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 9 noiembrie 2020

FOTBAL / UCRAINA: Echipa lui Mircea Lucescu a fost surclasată de rivala Şahtior Doneţk

Remarcată pentru evoluția de pe Camp Nou, cu FC Barcelona (1-2), din grupele Ligii Campionilor, Dinamo Kiev n-a izbutit să depășească problemele de efectiv cu care se confruntă. Evoluând pe propriul teren, formația antrenată de Mircea Lucescu a pierdut la o diferență categorică (0-3) derby-ul cu rivala Şahtior Doneţk, în etapa a noua a campionatului Ucrainei.

Golurile au fost marcate de Junior Moraes (min.  34), Marcos Antonio (min. 66) şi Alan Patrick (min. 73). În minutul 45+2, de la Dinamo Kiev a fost eliminat Sidorciuk, căpitanul văzând două cartonașe galbene și la Budapesta, în disputa cu Ferencvaros (2-2), de acum aproape două săptămâni. 

La acest meci, Lucescu a avut la dispoziție doar cinci jucători de rezervă. Băluță, precum și alți componenți ai lotului lui Dinamo Kiev au fost depistați infectați cu COVID-19 și nu au evoluat nici la partida cu Barcelona.  

Antrenor la Şahtior Doneţk în perioada 2004-2016, Lucescu a declarat după meci: „Nu aș juca niciodată un meci atât de important în astfel de condiții, chiar dacă aș reprezenta cealaltă parte. Subliniez, nu aș fi jucat acest meci. Rezultatul campionatului trebuie decis de echipe, pe teren, nu de COVID. Asta e tot ce vreau să spun”.

Dinamo Kiev este lider în campionat, cu 20 de puncte, iar Şahtior este pe locul 2, cu 19 puncte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...