Lipsiți de Hazard și Casemiro, testați pozitiv la COVID-19, madrilenii au condus cu 1-0, prin golul lui Benzema (min. 23), însă adversarii s-au impus prin trei goluri înscrise de Soler, din penalty (min. 35, 54 și 63) şi autogolul lui Varane (min. 43)... „Am început bine meciul și am condus cu 1-0, însă nu am menținut presingul”, a declarat portarul Thibaut Courtois. „Ei au obținut trei penalty-uri, însă nu au avut cu adevărat multe ocazii de gol. După pauză, ne-am reglat tirul. Simțeam că este posibil. Noi am avut ocazii, însă balonul n-a vrut să intre în poartă”.
Evoluția lui Real Madrid a fost criticată aspru în presa iberică de astăzi. Campionii Spaniei au primit „pedeapsa maximă”, a titrat „Marca”. În timp ce „AS” a vorbit despre „pedeapsa penalty-urilor”. Firește că presa catalană nu și-a putut ascunde bucuria pentru acest eșec suferit de rivala Barcelonei. „O lovitură grea pentru Real”, a scris „Sport”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu