Catalanii au deschis scorul rapid, prin Messi, care a obținut și transformat un penalty în minutul 5. Ei și-au majorat avantajul prin Pique (min. 65) și au avut ceva emoții după golul înscris de Țigankov (min. 75). Altfel, al treilea portar al lui Dinamo Kiev a avut un rol major în limitarea diferenței. Neșcieret a avut intervenții salvatoare la acțiunile lui Fati (min. 7, 14, 45) și Pedri (min. 42), fiind salvat de transversală la șutul ultimului din minutul 7. De asemenea, el a respins uluitor mingea trimisă spre vinclu, din lovitură liberă, de Messi (min. 58), precum și aceea lovită cu capul de Sergio Roberto (min. 64). În poarta cealaltă, Ter Stegen a făcut minuni la acțiunile finalizate de Țigankov (min. 22), Kedziori (min. 35) și Soupriaga (min. 53).
La finalul confruntării, Mircea Lucescu a acuzat debutul slab de meci al formației sale: „I-am permis adversarului să se apropie de careul nostru şi am comis un fault, ceea ce a dus la un penalty. Când vine vorba de Messi, este foarte dificil să-l blochezi. După cum mi-au spus asistenţii mei, penalty-ul nu a fost acordat corect. După aceea am început să jucăm mult mai bine. Am avut multe ocazii de a marca. Au existat ieşiri individuale, dar lipsa de experienţă a jucat un rol important şi nu am putut fructifica momentele bune. Cred că am fi meritat cel puţin o remiză, dar având în vedere condiţiile în care ne-am regăsit, sunt mulţumit de jocul băieţilor. Vreau să remarc debutul portarului Neșcieret, care a avut intervenţii fantastice şi care a dat încredere echipei. A fost un debut foarte bun pentru el, în condiţiile în care ceilalţi doi portari - Buşan şi Boiko - au lipsit din cauza Covid-19", a concluzionat Lucescu.
De partea cealaltă, Ronald Koeman s-a declarat mulțumit de faptul că echipa lui a câștigat cele trei meciuri din Liga Campionilor. „Este un lucru foarte pozitiv. Trebuie să jucăm bine şi trebuie să ne îmbunătăţim jocul fără minge”, a spus olandezul, care s-a referit și la faptul că Barcelona a fost în dificultate în câteva rânduri. „Problema există, uneori nu poţi împinge jocul. Şi dacă o faci, laşi spaţii. Au jucat bine şi au creat pericol. În general, defensiv, am fost buni. În niciun alt meci nu am suferit atât de mult pericol din partea adversarului ca astăzi. Trebuie să ne îmbunătăţim jocul fără minge", a declarat Koeman, care a evidențiat evoluția lui Ter Stegen: „Încă o dată a arătat că este un mare portar. A fost perfect. Se antrenează bine de o săptămână şi am văzut că este în formă. Şi-a arătat calităţile în această seară”.
FC Barcelona a câștigat (2-1), miercuri, pe teren propriu, meciul cu Dinamo Kiev, contând pentru a 3-a etapă a Grupei G a Ligii Europa. Vicecampioana Ucrainei nu a putut conta la acest meci pe 13 jucători, dintre care nouă, inclusiv mijlocaşul Tudor Băluţă, sunt infectaţi cu noul coronavirus. În celălalt meci din grupă, Juventus s-a impus cu 4-0 la Budapesta, în fața lui Ferencvaros.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu