Înscrisă la categoria 53 de kilograme, eleva lui Mihai Stroia s-a înclina (0-10) în fața Vanesei Kaladjinskaia din Belarus. După lupta care a durat două minute și 48 de secunde, Andreea Beatrice Ana a declarat pentru Agerpres: „A fost un meci greu, încărcat cu foarte multe emoţii şi din păcate am pierdut. Nu am mai luptat niciodată cu ea. M-a surprins cu nişte atacuri. Este mai puternică ca mine şi asta a fost. Este şi mai experimentată decât mine”.
Medaliată cu bronz la Europenele din 2019 şi 2021, la categoria 55 kg, precum și la Mondialele U23 din 2018 şi 2019, Ana așteaptă rezultatele adversarei pentru a afla dacă va evolua în recalificări.
În concursul de lupte, România va mai fi reprezentată de Andreea Vuc (categoria 50 kilograme) şi de Albert Saritov (cat. 97 Kg).
Foto: COSR / Team România / Cristi Nistor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu