Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 6 august 2021

JO TOKYO 2020 / KAIAC-CANOE: Cătălin Chirilă va evolua în semifinalele probei de canoe simplu 1.000 metri

Legitimat la CSA Steaua, Cătălin Chirilă s-a calificat, astăzi (vineri, 6 august), în semifinalele probei de canoe simplu pe distanţa 1.000 m. Tulceanul a câştigat prima serie din cele cinci, la Jocurie Olimpice de la Tokyo. Dinamovistul Victor Mihalachi, în schimb, s-a oprit în sferturile de finală. 

Cronometrat în 4:05,617, Cătălin Chirilă a fost urmat de cubanezul Pelier-Cardova (4:06,343), de asemenea calificat în semifinale din prima serie. Ca timp, românul a fost întrecut de brazilianul Queiroz dos Santos (03:59,894), din seria 2, cehul Fuksa (04:01,620) și ungurul Adolf(04:01,665), din seria 3, moldoveanul Tarnovshi (04:02,794) și francezul Bart (04:03,771), din seria 4, cubanezul Jorge Enriquez (04:04,378) și germanul Scheibner (04:04,920), din seria 5. 

Cătălin Chirilă s-a născut în 11 mai 1998, la Tulcea. Aflat la prima participare olimpică, el a ocupat locul 3 la CE în proba de C2 - 1.000 m, anul acesta, la Poznan, alături de Victor Mihalachi. 

Clasat pe locul 5 în Seria 4, unde a fost cronometrat în 04:39,865, Victor Mihalachi a participat la al doilea sfert de finală, în care a termina pe același loc 5, în 04:15,007. Astfel că el a ratat prezenţa în semifinale. Născut la Mirnoe (Republica Moldova), în 24 februarie 1989, Victor Mihalachi se află la a doua participare olimpică după ce la Londra a ocupat locul 7 în aceeași probă. El este multiplu campion european. 

Semifinalele la canoe simplu pe distanţa de 1.000 m sunt programate sâmbătă, 7 august, la 3.30 (ora României). 

Succes, Cătălin! Capul sus, Victor! Hai ROMÂNIA!

Foto: COSR / Team României / Cristi Nistor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...